50 de Biblii din patrimoniul Academiei Române, expuse la Cluj-Napoca

Un articol de: Alexandra Andereș - 11 Decembrie 2013

Zeci de exemplare şi ediţii ale Sfintei Scripturi au fost prezentate într-o expoziţie organizată de Academia Română - filiala Cluj-Napoca. Vernisajul expoziţiei a avut loc marţi, 10 decembrie, la sediul instituţiei de pe strada Mihail Kogălniceanu, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla, precum şi a altor personalităţi din mediul academic. Cuvântul introductiv a fost rostit de preşedintele Academiei Române - filiala Cluj-Napoca, Emil Burzo, care a ilustrat importanţa acestui eveniment.

În continuare, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre importanţa Bibliei în transformarea vieţii creştinului de azi: „Prin Sfintele Scripturi suntem îndreptaţi spre virtute. În ele găsim îndemn înspre orice fel de virtute şi îndepărtare de toată răutatea. Dacă suntem iubitori de învăţătură vom fi cu mai multă învăţătură, căci prin silinţă, prin osteneală, prin Harul lui Dumnezeu, cred că toate se duc la bun sfârşit. Cel care cere primeşte, cel care caută găseşte şi celui care bate i se deschide. Să batem, dar, la paradisul preafrumos al Scripturilor!“.

La Academie sunt expuse aproximativ 50 de Biblii, parte din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, ce numără peste 1200 de exemplare. Printre aceste cărţi rare au fost expuse Biblia de la Nürenberg din 1481, cea de la Basel din 1491, Biblia de la Veneţia din 1476 şi Noul Testament de la Rotterdam, ce datează din 1522. Expoziţia poate fi vizitată de public până pe 20 decembrie.