500 de copii în taberele organizate de Episcopia Caransebeșului

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 30 Iulie 2025

Proiectul eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, aflat la a șaptea ediție, se desfășoară în județul Caraș-Severin cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, și a reunit în această vară, până în prezent, 500 de copii și tineri din întreaga eparhie care au participat la primele nouă tabere în comunitate, desfășurate în perioada 25 iunie - 17 iulie, după modelele TDIS (Tabăra din inima satului) și TDIF (Tabăra din inima familiei), se arată pe episcopia­caran­sebe­su­lui.ro. 

Primele două tabere de tip TDIF au debutat la Moldova Nouă (25 iunie) și la Anina (28 iunie), reunind în total aproximativ 100 de copii din cele două orașe.

Taberele au avut loc la Vrani, unde s-a organizat pentru prima dată, în perioada 2-4 iulie, cu 70 de copii; la Marga, în perioada 1-5 iulie, unde a avut loc cea de-a șasea ediție, cu 64 de participanți; la Teregova, tot ediția a șasea, între 4 și 8 iulie, cu 60 de copii; la Șopotu Nou, ediția a treia, între 7 și 11 iulie, cu 60 de copii; la Berzovia, ediție inaugurală, 11-13 iulie, cu 30 de copii; la Măureni, a șaptea ediție, 12-16 iulie, cu 40 de copii; și la Moniom, tot ediția a șaptea, 13-17 iulie, cu 75 de copii, majoritatea din municipiul Reșița.

Părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului, a evidențiat rolul formativ al acestor tabere în viața copiilor și tinerilor, subliniind că ele contribuie nu doar la dezvoltarea personală, ci și la apropierea de valorile creștine și la consolidarea legăturii dintre familie, Biserică și Școală: „Se constată, de la an la an, o participare tot mai numeroasă și un interes în creștere pentru aceste tabere, atât din partea părinților, cât și a partenerilor locali. În multe comunități, taberele au devenit deja o tradiție, generând implicare sporită din partea tinerilor, inclusiv a foștilor beneficiari care revin în calitate de voluntari. Totodată, acolo unde taberele au continuitate, se observă o revigorare a vieții liturgice locale, printr-o mai activă implicare a familiilor și a tinerilor”.

Taberele au inclus ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare, completate de activități recreative precum jocuri, concursuri, seri tematice, focuri de tabără, drumeții și excursii. Un accent deosebit a fost pus pe componenta spirituală: copiii au participat zilnic la rugăciunile de dimineață și seară, cateheze, dialoguri duhovnicești și Sfânta Liturghie. Părintele Mihai Ciucur a remarcat că un număr foarte mare de copii s-au împărtășit în acest an, semn al unei implicări tot mai vii în viața liturgică a parohiilor. În paralel, au fost organizate și ateliere pentru părinți, unde s-au discutat provocările actuale ale generației tinere, în spiritul unui dialog cons­tructiv între familie și Biserică.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul a 80 de voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, instruiți de 20 de formatori și lideri ai asociației și ai Departamentului de tineret al eparhiei. Organizarea a fost posibilă prin implicarea autorităților locale, școlilor și parohiilor din fiecare comunitate-gazdă: Moldova Nouă, Anina, Vrani, Marga, Teregova, Șopotu Nou, Berzovia, Măureni și Moniom, urmând ca ultima tabără să aibă loc la Oravița, în perioada 2-6 septembrie, reunind 50 de copii prin grija parohiilor „Sfântul Ilie” și „Adormirea Maicii Domnului”.

Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, începând din 2019. Până în prezent, peste 4.000 de copii și tineri au beneficiat de programul educativ și duhovnicesc oferit prin această inițiativă.