55.000 de sibieni au semnat pentru definirea mai clară a noţiunii de familie, în constituţie
La campania de strângere de semnături în vederea revizuirii Constituţiei României, organizată de Coaliţia pentru Familie, au răspuns până în prezent peste 55.000 de cetăţeni din judeţul Sibiu. Aceştia au semnat pe listele de susţinere a iniţiativei cetăţeneşti, alăturându-se astfel celor peste 2.800.000 de susţinători la nivel naţional.
Iniţiativa cetăţenească începută la sfârşitul anului trecut propune revizuirea articolului 48, alineatul 1 din Constituţie, în vederea unei definiri mai clare a noţiunii de familie în textul legii fundamentale. În acest sens se doreşte înlocuirea termenului de „soţi” cu formula mai precisă: „un bărbat şi o femeie”.
„Pentru ca iniţiativa cetăţenească să poată fi declarată validă, este necesară împlinirea a două criterii de ordin numeric: numărul semnăturilor valide să fie de cel puţin 500.000, iar cel puţin jumătate din judeţele din ţară să însumeze peste 20.000 de semnături pe judeţ. În acest moment ambele criterii sunt cu mult depăşite numeric. Este o mobilizare civică fără precedent în istoria noastră recentă, în ciuda faptului că nu este mediatizată. S-ar putea asemăna doar cu cea pentru Ateneului Român, din 1888, atunci când s-a făcut apel la simplii cetăţeni, aceştia reuşind să strângă o sumă consistentă de bani. Acest demers îşi doreşte, de asemenea, să coalizeze şi să facă auzită vocea societăţii civile creştine din România”, a declarat Alexandru Dădîrlat, reprezentantul Coaliţiei pentru Familie în Sibiu.
Peste 1.100 de voluntari au contribuit la strângerea semnăturilor, doar în judeţul Sibiu.
„Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie a reuşit să aducă împreună oameni din toate confesiunile creştine din România (ortodocşi, baptişti, penticostali, romano-catolici, greco-catolici, creştini după Evanghelie, reformaţi etc.) şi nu doar din confesiunile creştine, într-un demers comun de afirmare a importanţei familiei, ca dar al lui Dumnezeu şi celulă fundamentală a societăţii, bazată pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Nu este o iniţiativă împotriva a ceva, ci este un demers pentru ceva. Pentru familie. Ea nu doreşte restrângerea niciunui drept de care se bucură, în prezent, cetăţenii români. Dimpotrivă, doreşte punerea în acord a Codului Civil cu Constituţia României, în materie de definire a familiei”, a spus Alexandru Dădîrlat.
Dosarele cu semnături vor ajunge la Curtea Constituţională pentru a fi validate, urmând mai multe proceduri în Parlamentul României pentru organizarea referendumului.
„Începând cu data de 25 mai 2016, Curtea Constituţională va analiza, în termen de 60 de zile, dosarele cu semnături în vederea verificării constituţionalităţii demersului. După validare, Curtea va transmite Parlamentului concluziile, iar acesta va urma să pună iniţiativa legislativă pe ordinea de zi. Abia după ce parlamentarii vor vota iniţiativa, se va putea vorbi de organizarea referendumului de modificare a Constituţiei” a precizat reprezentantul Coaliţiei pentru Familie din Sibiu.
Iniţiativa societăţii civile s-a bucurat de sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului şi a numeroşi voluntari.
„Mulţumim Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului pentru sprijin, şi tuturor comunităţilor de creştini, din toate confesiunile, pentru susţinerea acestui demers. Mulţumim, de asemenea, tuturor persoanelor care deja au semnat şi susţin această iniţiativă, tuturor voluntarilor şi celor implicaţi în procedurile birocratice, adesea descurajante, pe care le presupune un demers de o asemenea amploare. Toţi cei care încă nu au semnat şi doresc să semneze pe listele de susţinători, sunt aşteptaţi în locaţiile puse la dispoziţie în Sibiu, indicate pe site-ul www.coalitiapentrufamilie.ro”, a completat Alexandru Dădârlat.