560 de ani de atestare documentară a comunei Tomşani

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 11 Iunie 2013

În cadrul manifestărilor cultural-religioase dedicate împlinirii a 560 de ani de atestare documentară a localităţii vâlcene Tomşani, sâmbătă, 8 iunie, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, din satul Foleştii de Sus, Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la slujba de Te Deum săvârşită după Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi. Ceremonia religioasă a marcat deschiderea evenimentelor sărbătorii tomşenene care se desfăşoară în zilele de 8 şi 9 iunie. După Te Deum, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de binecuvântare.

De la orele 10:00, în sala de spectacole a Căminului cultural Foleştii de Sus a avut loc „Întâlnirea cu fiii satului“ şi lansarea monografiei comunei Tomşani, volum întocmit de profesorul Dumitru Diaconu. Sărbătoarea comunei Tomşani de anul acesta reuneşte mai multe evenimente din arealul istoric şi cultural al localităţii: sărbătorirea a 560 de ani de atestare documentară a comunei, sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea şcolii din Tomşani, lansarea monografiei comunei Tomşani; întâlnirea cu fiii satului şi a XLIII-a ediţie a manifestării „Fagurele de Aur“ - sărbătoarea apicultorilor din localitate.