Ședința Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor

Data: 05 Feb 2018

În data de 3 februarie 2018, în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iași, s‑au desfășurat lucrările ședinței anuale de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor. După slujba Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s‑a întrunit acest organism deliberativ care a examinat și a aprobat rapoartele de activitate ale tuturor sectoarelor Centrului eparhial. Alături de membrii Adunării eparhiale, la ședință au mai participat reprezentanți ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai școlilor teologice din eparhie și ai unor fundații sau asociații care își desfășoară activitatea cu binecuvântarea chiriarhului, pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Iașilor. Vă prezentăm, mai jos, o sinteză a activității Arhiepiscopiei Iașilor în 2017. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)