6.000 de turiști din țară și din străinătate la Palatul Patriarhiei
După o perioadă de 18 luni în care a suferit un amplu proces de lucrări de consolidare și restaurare, finanțate din fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Palatul Patriarhiei a fost deschis spre vizitare publicului, la împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea acestuia. Astfel, printre cei peste 6.000 de turiști din țară și din străinătate care au vizitat palatul în luna mai s-au numărat persoane din Grecia, Bulgaria, Spania, Italia, Franța, Rusia, Germania, Serbia, Croația, Republica Moldova, Marea Britanie, Olanda, Austria și Japonia. Printre vizitatori s-au aflat și tinerii din comunitatea Taize, care s-au aflat într-un pelerinaj în România în perioada 27 aprilie - 2 mai, cu prilejul sărbătorilor pascale. Aceștia au fost primiți în prima zi de Paști la Patriarhie de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. De asemenea, la Palatul Patriarhiei au sosit și două grupuri de copii de la „Casa Eva”, ce aparține Organizației Umanitare „Concordia”, precum și un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Totodată, palatul a fost vizitat și de către membrii ansamblului folcloric al comunei Miroslava, județul Iași, ce a sosit în București pentru a participa la manifestările prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la înființarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Turiștii sosiți la Palatul Patriarhiei au fost primiți de către ghizii Ansamblului Patriarhal, care le-au arătat istoria acestui loc, prezentându-le vizitatorilor mai multe încăperi ale palatului, printre care Sala „Europa Christiana” și Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, în care au avut loc până în anul 1996 ședințele Camerei Deputaților, fiind în prezent una dintre cele mai mari săli de conferințe din București, cu o capacitate de peste 800 de locuri.