60 de „şcoli europene“, premiate cu 5.000 de lei de Ministerul Educaţiei
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) a desemnat 60 de şcoli câştigătoare la ediţia a V-a a concursului de proiecte „Şcoala Europeană“, fiecare unitate de învăţământ urmând să primească o plachetă şi un premiu în valoare de 5.000 de lei, care va fi utilizat pentru dotări, conform MECT.
„Decizia privind bunurile care vor fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi şcolare. MECT va repartiza fondurile inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, care, la rândul lor, au obligaţia să le transmită unităţilor de învăţământ“, mai arată MECT. Competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană“ se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, care au fost sau/şi sunt implicate în activităţi sau proiecte de cooperare europeană. Activităţile pot avea în vedere fie instituţia, în ansamblu, fie personalul didactic sau elevii, individual sau în echipe. Odată obţinut, certificatul este valabil timp de trei ani, după care şcoala trebuie să reintre în concurs pentru a-l obţine. Şcolile câştigătoare au fost selectate după următoarele criterii: coerenţa activităţilor de cooperare europeană cu politica generală a instituţiei şcolare, integrarea activităţilor de cooperare europeană în programul curent al şcolii, varietatea grupurilor de vârstă implicate în activităţi, continuitate şi constanţă în activităţi, strategie şi modalităţi de evaluare şi diseminare, calitatea parteneriatelor stabilite. La ediţia din acest an s-au înscris 194 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară. Judeţul Iaşi s-a detaşat şi în acest an prin numărul de şcoli care au obţinut certificatul de „Şcoală europeană“. Astfel, şapte şcoli şi licee ieşene au fost selectate şi vor primi suma de 5.000 de lei. Aceste unităţi de învăţământ sunt Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“, Grup Şcolar CFR, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Naţional, Şcoala postliceală FEG Iaşi , Şcoala EuroEd şi Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“. (O.R.)