66 de milioane pentru CULTURĂ

Gestul unei credincioase din judeţul Arad, de a cumpăra, conform tradiţiei din acea regiune, o strană la biserică, cu suma de 6.600 de lei noi, a fost prezentat obsesiv pe micile ecrane, în cheie de cancan, de parcă ar fi fost vorba de cumpărarea unei maşini de lux din banii publici. Nici comentatorii nu s-au lăsat aşteptaţi, înfiinţându-se în studiouri, cu o mină dispreţuitoare şi consternată.

"Asta arată gradul de cultură al oamenilor!", declamă o stimată doamnă, evident doldora de... cultură. Nu pot decât să-i dau dreptate stimatei doamne, dar voi repeta "asta arată gradul de cultură!" cu mult respect şi cu o reverenţă. Într-adevăr, cultura nu se materializează în cantitatea de informaţii pe care o acumulezi, nici, cu atât mai puţin, în cantitatea de bunuri. Un om cult nu pune preţ pe cât Kant sau Cărtărescu ai citit (ca să fim la modă) sau pe limuzina de lux din garaj, ci pe o comoară mult mai preţioasă, pe care o aduni pe pământ, dar care are corespondent în ceruri. De altfel, nu-mi amintesc să fi văzut comentarii la fel de acide la adresa unora care dau sume mult mai importante pe o poşetă sau pe un ceas, fapt ce nu îi face deloc mai culţi, ci doar nesăbuiţi şi dispreţuitori la adresa sărăciei celor din jur. Cât despre ostentaţia potentaţilor vremii, mulţi dintre ei plătiţi din banul public, ce să mai vorbim. Ne pricepem de minune la a ne judeca semenii, fără a pune ceva în schimb. Chiar dacă nu creăm nimic valoros, totuşi nu ratăm momentul de a-i urechea pe ceilalţi, după un sistem de valori care, rareori, are legătură cu realitatea. Nu insist asupra motivaţiei spirituale a fenomenului, dar tradiţia cumpărării stranelor din biserică este mult mai veche decât moda "culturii" şi defineşte o întreagă orânduire socială, care se articulase în jurul Bisericii. Comunitatea parohială se ierarhiza nu prin pantofi scumpi, vilă, cont, limuzină, ci prin aportul pe care credinciosul îl aloca bisericii, sub această formă, a cumpărării scaunului. Paradoxal, aceasta nu este o ierarhizare pe criterii de avere: experienţa din parohii ne învaţă că oamenii nu susţin material biserica după veniturile lor, ci proporţional cu nivelul de... cultură. Unii oameni se grăbesc să vorbească despre lipsă de smerenie, mândrie, dar cei care sunt implicaţi direct în viaţa parohiei ştiu că obolul respectiv este sursă de mai multă filantropie, în folosul semenilor. Aşa se justifică faptul că aceia care procedează astfel sunt bunii creştini care participă la fiecare slujbă, nu cei care asistă numai la evenimentele mondene. Astfel de oameni nu pot înţelege valoarea spirituală a unui asemenea gest. Din punct de vedere al instrumentelor cunoaşterii, credinţa este cel mai abstract element din viaţa omului, care depăşeşte capacităţile fizice şi intelectuale, dar este, în egală măsură, bazată pe experienţă personală. Trebuie să manifeşti importante aptitudini metafizice ca să înţelegi că nu avuţia de pe acest pământ este finalitatea vieţii. De asemenea, îţi trebuie bun-simţ şi vocaţie socială pentru a realiza rolul pe care Biserica îl are pentru societate şi pentru individ. Unii dintre cei mai culţi şi mai înstăriţi dintre oameni dovedesc adeseori că nu sunt în stare să vadă mai departe de vârful nasului şi că perspectiva lor asupra lumii nu e nici măcar geocentrică, ci... egocentrică. Aşadar, cum poate cineva măsura gestul credincioasei din judeţul Arad, care a dat un exemplu atât de simplu şi înălţător, cu snobismul cu care se echivalează astăzi "cultura"?