7.000 de ceferişti intră de azi în şomaj tehnic
Aproximativ 7.000 de angajaţi de la CFR Marfă vor intra în şomaj tehnic din 3 iulie pe o perioadă de trei luni, iar în următoarele două zile directorii de sucursale, împreună cu liderii sindicali, vor analiza fiecare loc de muncă pentru a finaliza listele cu personalul pentru şomaj tehnic.
Cei 7.000 de salariaţi din 17.500 vor primi pe parcursul acestor trei luni 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, a declarat la finalul discuţiilor de marţi directorul CFR Marfă, Călin Graţian. Directorul CFR Marfă a precizat că va fi analizată activitatea în fiecare regională, exemplificând prin faptul că, dacă într-o staţie nu există activitate, poate pleca 80% din personal în şomaj tehnic, iar în alte staţii, unde este o activitate mai intensă, vor intra în şomaj tehnic mai puţini angajaţi. La rândul său, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că sindicatele sunt de acord în principiu cu această soluţie de moment, dar consideră că nu este una bună pe termen lung. De asemenea, Măntescu a mai precizat că se va încerca ca, începând cu 1 august, să se redreseze plata salariilor la timp a angajaţilor, respectiv în fiecare lună pe 14 şi 29. Totodată, Măntescu face apel la salariaţii care vor intra în şomaj tehnic să înţeleagă că nu există pe moment alte soluţii şi să nu recurgă la manifestări de stradă.