70.000 de români au fost turişti de Paşti

Data: 23 Aprilie 2009

Aproximativ 70.000 de români au petrecut vacanţa de Paşti în staţiunile din România, cu 10% mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în timp ce 25.000 au călătorit în străinătate, nivel similar celui de anul trecut, potrivit datelor ANAT. Principalele destinaţii au fost Valea Prahovei şi zona Bran Moeciu (peste 35.000 de turişti), litoralul Mării Negre (peste 10.000 de persoane - la evenimentele de pe litoral au fost în total peste 20.000 de participanţi), acestea fiind urmate de Bucovina (peste 8.000 de români). În Bucovina, gradul de ocupare al unităţilor de cazare a fost de peste 90%. Totodată, românii au preferat pentru vacanţa de Paşti pensiuni rurale (Maramureş, Apuseni, Buzău, Mărginimea Sibiului), staţiuni montane (Borşa, Arieşeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc) şi cele balneare (Băile Felix, Covasna, Călimăneşti-Căciulata).