700 de tineri sub cerul de la Nemţişor

Data: 20 Iulie 2017

Astăzi, 20 iulie 2017, începe în Poiana Nemţişor, din vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, cea de-a VIII-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, organizată de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, în colaborare cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR).

Evenimentul este, pentru tinerii din arhiepiscopie şi nu numai, o oportunitate de a se cunoaşte, de a se apropia de Biserică, de a înţelege spiritualitatea din zona noastră. Cu fiecare an ce trece, întâlnirea din poiana de la Nemţişor este din ce în ce mai aşteptată, tot mai mulţi tineri dorind să participe. La această ediţie aşteptăm aproximativ 700 de tineri, invitatul special al întâlnirii fiind Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

Întâlnirea de la Nemţişor se va desfăşura pe parcursul a patru zile, de joi până duminică, iar în programul acesteia se regăsesc: Sfânta Liturghie zilnică, sesiuni de discuţii pe grupe, conferinţe, activităţi sportive, momente artistice pregătite de participanţi, parada steagurilor aparţinând parohiilor şi filialelor ATOR şi ASCOR participante, un foc de tabără. Tema centrală a întâlnirii din acest an este Cum învăţăm curajul de a cunoaşte Adevărul?

În ultimul an, Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor a îmbrăţişat mottoul „Împreună pentru tineri!“. Considerăm că investiţia în tineri este mai importantă decât orice altceva, iar unindu-ne forţele pentru a face ceva pentru tineri putem spera la rezultate în toate domeniile. Tinerii sunt cei care dau viaţă oricărei activităţi organizate pentru ei. Aşadar, ne propunem să le oferim cât mai multe şanse de a-şi dezvolta potenţialul şi de a-şi pune darurile în lucrare.

Ne bucurăm că foarte mulţi preoţi au înţeles valoarea tinerilor şi darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în ei şi, totodată, greutăţile pe care aceştia le întâmpină în perioada acestor ani. Este încurajator faptul că preoţii au hotărât să le întindă o mână de ajutor, să se implice în activităţi pentru a nu-i lăsa pe tinerii din parohiile lor să se rătăcească.

„Poiana prieteniei“ ne aşteaptă să ne bucurăm împreună!

(Diana Siminciuc, Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor)