8.000 de proiecte de investiții
Circa 8.000 de proiecte de investiții, din cadrul Axei LEADER a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 -2013, au primit finanțare din fonduri nerambursabile. Astfel, prin intermediul Măsurii 41 „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală” AFIR a contractat 3.695 proiecte de investiții specifice măsurilor din PNDR 2007 - 2013 în valoare totală nerambursabilă de aproximativ 122,3 milioane de euro. De asemenea, tot în cadrul Măsurii 41 au fost finanțate și 3.880 de proiecte de investiții privind diversificarea activităților în mediul rural și modernizarea infrastructurii rurale. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor contractate este de circa 263,8 milioane de euro, iar cea a plăților efectuate pentru aceste proiecte este de 162,5 milioane de euro. „Am observat o dinamică foarte bună în activitatea grupurilor de acțiune locală prin intermediul cărora s-a reușit contractarea a circa 8.000 de proiecte de investiții și finanțarea acestora cu aproximativ 307 milioane de euro din fondurile alocate prin PNDR 2007 - 2013”, a declarat Andras Szakal, directorul general al AFIR. O altă măsură din cadrul axei LEADER este Măsura 421 „Implementarea proiectelor de cooperare” pentru care a fost aprobată finanțarea a 92 de proiecte de investiții cu o valoare totală nerambursabilă de 1,38 milioane de euro. Totodată, prin Măsura 431 „Funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală”, au fost aprobate alte 282 de proiecte de investiții în valoare de 73,26 milioane de euro.