850 de pachete de Crăciun oferite persoanelor nevoiașe din Arhiepiscopia Clujului
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a întâlnit marți, 19 decembrie, cu persoanele aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda.
În curtea Centrului eparhial, ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a oferit 400 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile de iarnă. În total, au fost pregătite 850 de pachete, care s-au împărțit în aceste zile. Înainte de a le oferi darurile, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistriţeanul le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a colindat împreună cu ei. Darurile oferite au fost achiziționate de asociațiile „Filantropia Ortodoxă” și „Christiana” din Cluj-Napoca, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Parohia „Quern-Neukirchen” din Flensburg, Germania. La împărțirea pachetelor au ajutat și elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.
La sărbătorile mari, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului oferă mereu pachete substanțiale, cu alimente neperisabile și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, prin intermediul Sectorului social-filantropic, acordă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile.
De întreaga acțiune social-filantropică s-a ocupat consilierul social-misionar al eparhiei, Iustin Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.