Slujirile ierarhilor bănățeni
În Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Gladna Română, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit în biserica Parohiei Bârzava, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Cireșa.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în Duminica a 24-a după Rusalii în mijlocul credincioșilor din localitatea Gladna Română, comunitate situată la poalele Munților Poiana Ruscă. În primele orele ale dimineții, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de un sobor de preoți alcătuit din părintele Bujor Păcurar, protopopul Făgetului, părintele paroh Dacian David și preoți din parohiile învecinate, precum și de mai mulți tineri îmbrăcați în costume populare. La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezenți reprezentanți ai oficialităților locale și județene, dar și numeroşi credincioși atât din Parohia Gladna Română, cât și din parohiile Fârdea, Zolt, Gladna Montană, Mâtnic și Coșava.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a sfințit în treapta de preot pe diaconul Valentin Paulescu pentru Parohia Gladna Română. Tot în cadrul slujbei euharistice, Părintele Mitropolit Ioan a înălțat rugăciuni pentru toți eroii din acele părți care și-au dat viața pentru apărarea, întregirea și libertatea poporului român.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul a explicat credincioșilor pericopa evanghelică de la Luca 8, 41-56, în care se vorbește despre minunea învierii fiicei lui Iair de către Mântuitorul Iisus Hristos, minune ce evidențiază lucrarea taumaturgică și restauratoare a Dumnezeului Înomenit.
Biserica Parohiei Gladna Română din zona Făgetului, cu hramul `Nașterea Maicii Domnului", datează din anul 1896. În prezent, comunitatea numără 91 de familii de credincioși. De asemenea, parohia are ca filie Gladna Montană, iar biserica poartă hramul "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul".
Popas duhovnicesc în Parohia Bârzava
Tot duminică, credincioşii din Parohia Bârzava, Protopopiatul Lipova, au avut bucuria deosebită de a-l avea în mijlocul lor pe Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei. Chiriarhul a fost întâmpinat de către protopopul Lipovei, părintele Ioan Jidoi, şi de preotul paroh Gheorghe Bândea. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”.
Cuvântul de învăţătură al chiriarhului a fost pus sub titlul „Pomenirea celor adormiţi” (cf. Efeseni 2; Luca 8), ca o datorie de conştiinţă faţă de toţi cei care, precedându-ne, au lăsat urmaşilor nu doar o bogată zestre materială, ci şi una spirituală. Omul, creat spre desăvârşirea binelui în lume, trebuie să învingă răul văzut, mai ales în faptul morţii, or, aceasta se poate făptui numai prin Hristos Domnul şi Biserica Sa. Pentru creştini, moartea este doar o adormire spre trecerea în viaţa adevărată şi veşnică în comuniunea dumnezeiască. Exemplificarea poate fi dată prin pomenirea unora dintre credincioşii râvnitori între noi, a subliniat
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei.
La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul a săvârşit slujba Parastasului la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a fostului cântăreţ bisericesc George Cozma, urmat la cântare de fiul său dr. Florinel-Iosif Cozma, el însuşi membru al stranei arădene şi membru în Adunarea Naţională Bisericească.
Resfințirea bisericii din Parohia Cireșa
Veniți în număr mare la sfânta biserică, în Duminica a 24-a după Rusalii, credincioșii din Parohia Cireșa, Protopopiatul Caransebeș, s-au bucurat duhovnicește pentru că a fost resfințit sfântul locaș, care în ultima perioadă a fost renovat și înfrumusețat. Slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care, apoi, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La sfânta slujbă au participat și autorități centrale, județene și locale, precum și foarte mulți tineri îmbrăcați în haine populare specifice zonei Văii Bistrei. De asemenea, credincioșii care s-au pregătit au fost împărtășiți de către ierarh cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Ctitorilor și binefăcătorilor care au participat la înfrumusețarea bisericii, Preasfințitul Lucian le-a oferit Diploma de excelență „Sfântul Martir Antim Ivireanul”. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Din cauza umezelii, Sfânta Masă s-a degradat foarte mult, iar părintele paroh Ioan Negrei împreună cu Consiliul parohial și toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici, în ultima vreme, au lucrat foarte mult, au consolidat biserica, au zugrăvit exteriorul și au refăcut din temelie Sfânta Masă, așezând-o pe patru piloni de marmură, astfel încât umezeala să nu mai pătrundă în prestol. În urma acestor lucrări, cu două zile înainte de hramul sfântului locaș am resfințit această frumoasă și importantă biserică ocrotită de Sfinții Arhangheli și ne-am bucurat să vedem la sfânta slujbă foarte mulți credincioși, printre care numeroși tineri și copii. Îi mulțumim Mântuitorului pentru toate și Îl rugăm insistent, ca și mai-marele sinagogii, Iair, ca și femeia bolnavă de curgerea sângelui, să ne ajute, să ne vindece de orice boală și în toată vremea să avem gândul la Dumnezeu, căci fără El nu putem face nimic”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Cireșa a fost ridicată între anii 1827 şi 1931, în stil baroc provincial. Locașul de cult a fost construit din piatră, iar iconostasul din zid. Iconostasul a fost pictat în 1867 și apoi în 1938 de Dumitru Velici. În urma lucrărilor efectuate la biserică, Preasfințitul Părinte Lucian a mai sfințit-o și în anul 2006. (Protos. Iustin Popovici, pr. Marius Mircia, diac. Pavel Canea, Darius Herea)