9 mai, o zi cu triplă semnificaţie pentru România
Data de 9 mai are pentru România o triplă semnificaţie - Ziua Independenţei de stat (9 mai 1877), sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial (9 mai 1945) şi Ziua Europei (la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Franţei, le-a propus statelor europene să pună bazele concrete ale unei "federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii"). Ministerul Apărării Naţionale a organizat o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Independenţei în municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile unde sunt dislocate unităţi militare. Cadre militare active, în rezervă şi în retragere, veterani de război şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale au participat, ieri, la ceremoniile militare organizate la monumentele eroilor. Încă de la primele ore ale zilei de ieri, la Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial, amplasat în faţa Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", a avut loc o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori.