A apărut „Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei”
De curând a apărut la Editura Învierea a Arhiepiscopiei Timișoarei „Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei”, o lucrare ce apare an de an și care însumează în paginile sale calendarul bisericesc pe anul în curs, surprinde aspecte ale Ortodoxiei în lume, modul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, al Arhiepiscopiei Timișoarei, dar și studii și articole teologice, care vin și întregesc această lucrare specifică arealului bănățean bisericesc.
Cuvântul-înainte este semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care precizează aspecte importante din anul 2017, Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa amintește și faptul că în 2017 se împlinesc 70 de ani de la înființarea Mitropoliei Banatului și întronizarea primului mitropolit al restauratei mitropolii, în persoana dr. Vasile Lăzărescu; iar din acești ani, 52 de ani Mitropolia a fost arhipăstorită de dr. Nicolae Corneanu, până în anul 2014.
Din studiile apărute amintim: „Indigenizarea Evangheliei în Tradiția Ortodoxă sau întâlnirea înnoitoare și creatoare dintre mesajul evanghelic și cultură, văzută de dascălul teolog Ion Bria”, elaborată Răzvan Emanuel Fibișan; „Vizitele canonice ale Patriarhului Justinian Marina în Mitropolia Banatului”, de pr. Marius Florescu; „O dumnezeiască și cutremurătoare mărturisire de iubire: suprema ispită a nopții din Ghetsimani”, a părintelui protopop Ioan Bude ; „Pictorul Matei Filip (1853-1940). Contribuții monografice”, a pr. Valentin Bugariu ș.a.
De remarcat este și articolul „Considerații asupra icoanei din perspectiva educației religioase a copiilor”, al părintelui Adrian Carebia, în care se accentuează ideea că icoana completează informațiile predate la ora de religie și constatarea că pe mulți copii și tineri prezența icoanelor în sălile de clasă îi face mai temperați, creându-le şi un confort psihic real.
Lucrarea apare în condiții grafice excelente și poate fi achiziționată de la magazinul bisericesc al Catedralei Mitropolitane din Timișoara.