A apărut Calendarul creştin-ortodox 2014
Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română au publicat Calendarul creştin-ortodox 2014, în format de perete cu spiră metalică şi de birou, la Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
Calendarul bisericesc de perete cu spiră metalică cuprinde calendaristica pentru anul 2014 şi rânduieli bisericeşti aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit articolului 164 din Statutul pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române; printre informaţiile utile redate se numără: durata exactă a posturilor şi indicarea celorlalte zile de post în 2014, zilele în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zile aliturgice) în 2014, zilele în care nu se fac nunţi în anii 2014 şi 2015, alte zile şi date mai importante, sărbători bisericeşti naţionale, zile şi sărbători legale în care nu se lucrează.
Dat fiind că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, calendarul bisericesc de perete cu spiră metalică este ilustrat cu elemente grafice care evocă Taina Sfintei Euharistii (Potir euharistic), martiriul Sfinţilor Brâncoveni (icoană din patrimoniul Aşezămintelor Brâncoveneşti Domniţa Bălaşa) şi cu imagini ale unor ctitorii brâncoveneşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor sau ale unor biserici reprezentative pentru stilul brâncovenesc (interior). Calendarele pot fi achiziţionate de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, de la librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Patriarhiei Române şi ale Arhiepiscopiei Bucureştilor. (Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor)