A apărut numărul 11 al publicaţiei eparhiale „Învierea“
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la tipografia Arhiepiscopiei Timişoarei a apărut numărul 11/2012 al publicaţiei eparhiale "Învierea". Editorialul acestui număr este închinat vrednicului de pomenire Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe. Articolul, semnat de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae, pune în lumină personalitatea ierarhului bănăţean, emblematic pentru istoria neamului românesc, care s-a dăruit până în ultima clipă slujirii lui Dumnezeu şi a credincioşilor încredinţaţi spre păstorire. În paginile următoare, revista mai conţine articole pe teme religioase şi poezii, precum şi obişnuita rubrică "Din viaţa Bisericii", ce relatează pe scurt viaţa bisericească din cuprinsul eparhiei din ultima perioadă. Acest număr al publicaţiei cuprinde o rubrică specială în care sunt prezentate o serie de poezii pentru copii. Noul număr al publicaţiei "Învierea" poate fi achiziţionat de la pangarul Catedralei mitropolitane, precum şi de la parohiile din cuprinsul eparhiei. Redactorul coordonator al revistei eparhiale este pr. Marius Florescu. (George Giurgiu)