A apărut numărul al doilea al Revistei „Renaşterea”
A apărut numărul al doilea al Revistei „Renaşterea”, publicaţia Parohiei Ortodoxe Române „Naşterea Domnului” din München, Germania. „Vă îndemnăm să citiţi în paginile revistei noastre atât scrisoarea pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim referitoare la cele două taine, cât şi articolul domnului Emanuel Banu, fost bibliotecar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în care prezintă foarte concis învăţătura Bisericii noastre despre Taina Sfintei Împărtăşanii. În atmosfera Crăciunului şi a colindelor vom putea intra citind o parte din articolul domnului Costion Nicolescu, renumit etnolog şi teolog, pe care am avut bucuria să-l avem în mijlocul nostru la sfârşitul lunii octombrie, cât şi prin clarificările făcute de către Preasfinţitul Părinte Sofian, referitoare la modul în care era prăznuit Crăciunul în Biserica primară. Pe lângă rubrica intitulată «Din via.a comunităţii» şi articolul lui Christopher Nicu, preşedintele tinerilor din comunitatea noastră, referitor la întâlnirea tinerilor Arhiepiscopiei noastre în acest an la Graz, în acest număr mai puteţi lectura «Fragmentele neodihnite», rubrică realizată de către tânăra Roxana Albu, absolventă a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucure.ti. Tot dânsa a realizat şi rubrica dedicată celor mici şi intitulată: «Pagina copiilor», pe care o inaugurăm în acest număr”, arată în în editorial pr. paroh Alexandru Nan.
După o pauză de 17 ani, publicaţia „Renaşterea“ a Parohiei Ortodoxe Române „Naşterea Domnului“ din München şi-a reluat apariţia în acest an. Iniţiată şi editată de pr. Mircea Basarab timp de 20 de ani, până în 1996, publicaţia şi-a reînceput activitatea sub coordonarea pr. paroh Alexandru Nan.