A cincea victimă

Data: 20 August 2010

Încă un bebeluş a încetat din viaţă. "Este unul dintre bebeluşii cu arsuri pe mai mult de 70% din suprafaţa corpului şi arsuri de căi respiratorii", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandru.

Încă un bebeluş rănit în incendiul care a avut loc, luni seară, la Maternitatea Giuleşti din Capitală a murit, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", ridicând astfel numărul deceselor la cinci. Bebeluşul prezenta arsuri de gradul trei pe 75% din suprafaţa corpului şi arsuri grave pe căile respiratorii, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru. Purtătorul de cuvânt al Spitalului a precizat, ieri, că celălalt bebeluş intubat are un prognostic sever, iar starea lui se agravase în ultimele ore. În ce priveşte starea celorlalţi cinci nou-născuţi aduşi de la Maternitatea Giuleşti, medicii spun că aceasta este în general satisfăcătoare. O explozie urmată de un incendiu s-a produs, luni seară, în jurul orei 18:40, la Secţia de reanimare nou-născuţi din cadrul Maternităţii Giuleşti din Bucureşti. În urma exploziei, au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei. Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general Sorin Oprescu, a informat, miercuri, municipalitatea. În funcţia de director al maternităţii a fost numită Victoria Nicolau, medic primar anestezist. "Nimeni nu a intrat în salon timp de 45 de minute de la producerea exploziei" În cazul tragediei de la Maternitatea Giuleşti există indicii cu privire la încălcarea atribuţiilor de serviciu din partea mai multor persoane, care nu ar fi respectat regulamentul şi care nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile, a declarat procurorul Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PÎCCJ. Marius Iacob a confirmat faptul că, "timp de 45 de minute de la producerea exploziei, nimeni nu a intrat în salonul în care erau cei 11 nou-născuţi şi că instalaţia electrică din secţia unde a avut loc incidentul era improvizată". Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă în cazul tragediei produse la Maternitatea Giuleşti, cercetările fiind derulate de doi procurori şi de aproximativ 30 de poliţişti.