A cultivat bucuria izvorâtă din muzica populară

Data: 04 Feb 2014
Marioara Murărescu (1947-2014) 
 
Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă, după o grea suferinţă, a distinsei doamne Marioara Murărescu, realizatoarea şi prezentatoarea bine-cunoscutei şi mult îndrăgitei emisiuni de televiziune Tezaur folcloric. 
 
Născută într-o familie de preoţi din zona Muscelului şi înzestrată de Dumnezeu cu dragoste pentru tradiţia românească autentică, doamna Marioara Murărescu a cultivat acest dar în timpul studiilor muzicale la Conservatorul din Bucureşti cu renumiţii profesori  Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea. Aşa cum a declarat public în repetate rânduri, regretata Marioara Murărescu a învăţat de la aceşti doi dascăli să iubească „folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta“.
 
Doamna Marioara Murărescu va rămâne permanent în conştiinţa publică românească prin dragostea şi pasiunea cu care şi-a dedicat întreaga viaţa cultivării valorilor autentice ale folclorului românesc, valorificate constant în emisiunea de cultură muzicală populară românească Tezaur folcloric, realizată la Televiziunea Română timp de aproape trei decenii. 
 
Mare iubitoare a tradiţiilor populare, doamna Marioara Murărescu a înţeles şi a transmis multor generaţii de români adevărul că folclorul şi muzica populară românească autentică îl apropie pe om de Dumnezeu şi de semenii săi. În acest sens, emisiunile realizate de doamna Marioara Murărescu sunt o mărturie vie a legăturii păstrate şi cultivate permanent cu Biserica neamului românesc, exprimată prin creaţii folclorice inspirate de valorile perene ale credinţei creştine.
 
În aceste momente grele pentru familia îndoliată şi pentru toţi cei care au cunoscut-o şi preţuit-o, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de alinare sufletească şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să odihnească sufletul doamnei Marioara Murărescu în locaşurile cereşti pline de lumină şi în cântările îngerilor Săi. 
 
Veşnica ei pomenire din neam în neam!
 
Cu părinteşti condoleanţe pentru familie şi cu profundă preţuire pentru memoria sa,
 
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 
Mesaj transmis la înmormântarea doamnei Marioara Murărescu, realizatoarea emisiunii de televiziune Tezaur folcloric, marţi, 4 februarie 2014.