„A doua şansă“ la Şcoala Christiana din Cluj-Napoca
Tinerii şi adulţii care au abandonat şcoala îşi pot relua pregătirea în cadrul programului „A doua şansă“, pe care Şcoala Gimnazială Christiana, din Cluj-Napoca, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, îl desfăşoară de un an.
Programul „A doua şansă“ este autorizat de Ministerul Educaţiei şi integrat în sistemul de învăţământ. Acesta vine în întâmpinarea celor care au părăsit şcoala şi doresc să îşi finalizeze pregătirea echivalentă claselor I-X. Pe lângă pregătirea şcolară, elevilor li se asigură şi o pregătire practică într-o meserie, consiliere şi îndrumare duhovnicească.
Primul proiect al Asociaţiei Christiana, la Cluj-Napoca, a fost Centrul de zi care se ocupă cu copiii în risc de abandon şcolar. Apoi, au început şi celelalte proiecte: căminul de Bătrâni la Mociu, cantina socială, centrul de zi pentru prevenirea abandonului matern, programul cu persoanele dependente de alcool, după cum a precizat pr. Claudiu Precup, coordonator al activităţilor de la Şcoala Christiana. „Lucrând în domeniul social şi întâlnindu-mă cu atâtea persoane, au fost multe cazuri care erau în abandon şcolar de mult timp, înainte de a finaliza clasa a VIII-a, mulţi dintre ei erau chiar părinţii copiilor cu care noi lucram. Am văzut că asta este o problemă şi că ar trebui să facem ceva“, a adăugat pr. Claudiu Precup, care coordonează programul „A doua şansă“, la Şcoala Gimnazială Christiana, din Cluj-Napoca.
Demersurile pentru autorizarea şcolii au început în 2011. În 2012, în august, s-a primit autorizarea pentru Şcoala Gimnazială. Asociaţia Christiana a făcut demersurile pentru autorizare, apoi şcoala a devenit independentă, cu un consiliu de administraţie, un responsabil care conduce şcoala ca autoritate juridică independentă.
Pregătire şcolară şi profesională
„Persoanele care au abandonat şcoala şi care se înscriu la Şcoala Christiana sunt dintre cele care au mai beneficiat de serviciile Asociaţiei, care au primit pachete cu alimente de Paşti şi de Crăciun, care sunt oferite la 300 de familii din Cluj-Napoca şi nu numai. Din cele 300 de familii avem potenţiali elevi. Sunt copiii cu care noi lucrăm şi ai căror părinţi se pot încadra la Şcoala Gimnazială“, a spus pr. Precup. De programul „A doua şansă“ pot beneficia persoanele care au părăsit şcoala de cel puţin patru ani, înainte de a finaliza clasa a VIII-a. La finalul pregătirii şcolare se oferă o diplomă şcolară de 10 clase şi o diplomă de calificare profesională.
În primul an şcolar au fost înscrişi 22 de elevi, minori şi adulţi. Aici, materia care se face la o şcoală de masă, la clasele I-X, este comasată în opt ani de şcoală. Cursanţii se pot înscrie în clasa următoare celei pe care au abandonat-o. La cererea de înscriere, fiecare poate opta pentru o meserie: ospătar, bucătar, frizer, mecanic, iar cursurile se fac în colaborare cu alte şcoli, dar în viitor se vor face şi în colaborare cu unele organizaţii, instituţii sau firme care sunt autorizate să pregătească în aceste domenii şi să ofere diplomă. Cursurile de meserie se fac în paralel cu şcoala, astfel că, în timpul cât elevul este la şcoală, trebuie să finalizeze şi etapa de pregătire profesională.
În genere, cei care vin la „A doua şansă“ sunt persoane cu lipsuri, cu posibilităţi materiale reduse, dar şi persoane care au o mică afacere şi care vor să îşi completeze pregătirea şcolară pentru împlinirea personală, conform celor precizate de pr. Precup.
Profesori de vocaţie, voluntari
Cadrele didactice incluse în proiect lucrează voluntar, dar din următorul an şcolar se va solicita finaţare de la minister, conform legii. Cheltuielile existente sunt susţinute din fondurile Asociaţiei. „Şcoala gimnazială nu este foarte cunoscută, iar persoanele care ajută Asociaţia, o fac pentru celelalte proiecte mai cunoscute: şcoala pentru copiii cu dificulăţi de integrare şcolară, cantina socială etc.
Pentru şcoala gimnazială încercăm să construim un grup de susţinere, să obţinem fonduri de la minister, dar şi din alte surse. Sunt firme cu angajaţi care nu au terminat opt clase şi care au de câştigat, şi firma şi angajatul. Ar putea fi o modalitate ca firma să plătească instruirea“, a spus pr. Precup, care a precizat că programul şcolii este flexibil, adaptat şi în funcţie de programul celor care lucrează.
„Cadrele didactice care predau sunt profesori de vocaţie, pentru care faptul de a munci în învăţământ este o motivaţie, dar e, sigur, şi o motivaţie sufletească, pentru că fac un bine, dau o mână de ajutor aproapelui, şi, fiecare are, personal, şi alte motivaţii. Fiind o şcoală particulară autorizată, avem obligaţia să avem titulari, specialişti în domeniul pe care îl predau şi, atunci, lucrăm numai cu profesori“, a mai precizat pr. Precup.
Program duhovnicesc
Activităţile care ţin de partea de religie sunt opţionale pentru cei care vin la programul „A doua şansă“, iar consilierea duhovnicească este oferită la cerere. „Cauzele care au determinat aceste persoane să ajungă în situaţia asta sunt date şi de lipsuri de natură religioasă. Încerăm să completăm acele lipsuri. Sunt situaţii în care părintele unui elev doreşte să discute unele probleme, sau chiar elevii, iar pentru cei care sunt la «A doua şansă» sunt multe de rezolvat. Când cineva ajunge în situaţii de risc, de eşec, de criză, acest fapt este determinat de mai multe cauze, de probleme de ordin material, educaţie deficitară sau greşită, de cauze de ordin mental, sau de ordin sufletesc, duhovnicesc sau psihologic. Încercăm să vedem care sunt lipsurile de ordin duhovnicesc şi să vorbim cu ei“, a spus pr. Claudiu Precup. La Centrul Asociaţiei „Christiana“ din Cluj-Napoca se află o capelă unde copiii de la centrul de zi, precum şi ceilalţi beneficiari ai proiectelor participă la programul religios. „Trebuie să găsim modalităţi de a identifica nevoile tuturor persoanelor, să vedem cum să le ajutăm să se aşeze pe un făgaş normal, să iasă din acest cerc vicios în care au intrat“.
Asociaţia Christiana a fost printre primele înfiinţate de Biserica Ortodoxă Română, iar la Cluj-Napoca aceasta funcţionează ca filială a Asociaţiei Christiana Bucureşti. Vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu a integrat organizaţia în Departamentul de asistenţă socială şi misiune al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Printre activităţile desfăşurate se numără cele de asistenţă medicală, socio-medicală, socială şi educaţională, de învăţământ şi formare profesională etc.