A doua sesiune a Bacalaureatului

Data: 17 August 2021

Ieri a început a doua sesiune a Bacalaureatului, programată în perioada august-septembrie, elevii având de susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română. 

Astăzi se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar mâine proba la alegere a profilului şi specializării. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă joi. 

Între 23 şi 31 august se vor echivala şi recunoaşte competenţele lingvistice şi digitale. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, la această sesiune s-au înscris aproape 39.000 de candidaţi, iar aproape 25.000 provin din promoţia 2020-2021. 

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 31 august, tot atunci urmând a fi depuse şi contestaţiile, atât în format fizic, cât şi electronic. Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt valabile şi în sesiunea august-septembrie 2021.

Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. 

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de de­sen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16-19 august, între orele 8:00 şi 16:00. (O. N.)