A doua sesiune a proiectului „Teologia - știință spre folosul slujirii aproapelui”
Capela „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Institutului de Fonoaudiologice și Chirurgie Funcțională „Prof. Dr. Dorin Hociotă” din București a găzduit marți, 17 martie, cea de-a doua întâlnire a proiectului „Teologie - știință spre folosul slujirii aproapelui”, la care au participat numeroși preoți de caritate din protopopiatele sectoarelor 3, 4, 5 și 6 ale Capitalei. Proiectul este realizat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Taine a Maslului în capela institutului medical, de către preoții de caritate. În continuare, părintele conf. univ. dr. Gheorghe Holbea a susținut referatul „Sănătatea minții din perspectivă duhovnicească”. „De multe ori, confundăm mintea cu intelectul, cu ceea ce numim rațiune sau cugetare. Din perspectiva Sfinților Părinți, actualizată de Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, aflăm că mintea este facultatea prin care omul se deosebește de celelalte viețuitoare. Omul se distinge de animale prin minte”, a explicat părintele Gheorghe Holbea.
În continuare, a fost susținută o altă lucrare de către părintele Teodor Berbece, slujitor al institutului ORL. De asemenea, părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a subliniat importanța acestor sesiuni ale proiectului Patriarhiei Române: „Această întâlnire a debutat prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, prilej pentru care ne-am rugat pentru comunitatea acestui spital, pentru personalul medical, pentru bolnavii internați și îngrijiți în acest institut, pentru toți cei aflați în spitalele din București, precum și pentru aparținătorii care vin și se roagă în acest paraclis pentru însănătoșirea celor pe care îi îngrijesc”.
Următoarea întâlnire a proiectului „Teologie - știință spre folosul slujirii aproapelui” va avea loc în data de 24 martie și îi va aduce împreună pe clericii de caritate din Protopopiatul Sector 1 al Capitalei.