„A face misiune după modelul lui Hristos“, la a treia ediţie
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu găzduieşte în perioada 28-30 mai cea de-a treia ediţie a Simpozionului Internaţional „A face misiune după modelul lui Hristos“. Manifestarea academică se adresează în mod special profesorilor de Misiologie Ortodoxă din ţară şi străinătate. Ca şi în anii trecuţi, simpozionul are ca invitaţi profesori şi specialişti din ţară şi din străinătate, dar se bucură şi de prezenţa studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la facultatea sibiană. Deschiderea lucrărilor a avut loc ieri, 29 mai, în Sala Profesorală din cadrul instituţiei şaguniene, unde decanul, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, le-a urat bun-venit invitaţilor şi a subliniat importanţa manifestării din acest an, cu temă de meditaţie „Parohia şi mănăstirea - provocări şi implicaţii duhovniceşti şi comunitare“. Părintele decan a mulţumit profesorilor de Misiologie Ortodoxă pentru participarea la simpozion şi pentru referatele academice pregătite pentru lucrările acestei întâlniri. „Fiind şi anul dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii ne-am gândit că întâlnirea noastră va contribui la dezbaterea privind problematica misiunii în această perioadă când se simte şi o criză de identitate, dar şi o criză spirituală, datorită provocărilor societăţii şi indiferentismului religios manifestat de oameni. Considerăm că profesorii de misiologie trebuie să conştientizeze această problematică şi, prin cercetarea noastră, prin lucrările pregătite, să învăţăm unii de la alţii, să avem un câştig în plus şi să realizăm câteva strategii misionare care să răspundă provocărilor din zilele noastre“, ne-a spus pr. Aurel Pavel.
Teme de actualitate misionară
Între invitaţii manifestării îi amintim pe prof. dr. Daniel Munteanu de la Universitatea din Bamberg, Germania, şi de la Universitatea din Târgovişte, care a susţinut referatul „Misiunea şi spiritualitatea ortodoxă în lumea contemporană“. Îi amintim, de asemenea, pe conf. dr. Vasile Timiş de la Universitatea din Cluj-Napoca, cu referatul „Predica - mijloc de formare a deprinderilor şi atitudinilor religioase“, pe prof. dr. Gheorghe Istodor de la Universitatea din Constanţa, cu referatul „Parohia ortodoxă - element fundamental al misiunii interne a Bisericii“, pe pr. conf. dr. David Pestroiu de la Universitatea din Bucureşti, cu referatul „Strengthening Partnerships between Parishes and Schools - an Opportunity for Todayâs Mission“ şi pe arhid. conf. dr. Gelu Călina de la Universitatea din Craiova, cu referatul „Misiune, intenţie misionară şi renaştere în biserica locală“. În cadrul simpozionului a fost prezentat şi volumul cu referatele susţinute la ediţiile anterioare. De asemenea, s-a discutat şi despre pregătirea până la finalul acestui an a unui volum în care să fie publicate toate referatele susţinute la această ediţie a simpozionului.