„A fi liber înseamnă a avea capacitatea de a face binele“
Sâmbătă, 10 iunie 2017, 150 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, din Protopopiatul Piatra Neamţ, alături de o echipă de 10 moderatori din Iaşi, au participat la o nouă întâlnire cu şi despre tineri. Această întâlnire a fost numită generic ITO 4 şi este ultima etapă de pregătire a tinerilor din arhiepiscopie pentru evenimentul din toamnă, ITO Iaşi 2017.
La Sfânta Liturghie cu care s-a început ziua, au fost alături de părintele Protopop Valentin Tofan şi 8 părinţi slujitori. Tinerii din protopopiatul Piatra Neamţ au asigurat cântarea la strană. Conferinţa susţinută de părintele Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune cu tema „Suntem cu adevărat liberi? Exerciţii pentru libertate", a adus răspunsuri la întrebări „puse şi nepuse".
Părintele a subliniat faptul că libertatea noastră are nevoie să fie educată. Poruncile şi Legea primite de la Dumnezeu nu intră în contradicţie cu libertatea noastră. Cuvântul lui Dumnezeu şi Legea nu ne sunt propuse pentru a ne îngrădi, ci, dimpotrivă, pentru a ne păzi de capcanele vieţii şi a ne menţine liberi. S-a mai amintit şi de faptul că noi, oamenii, suntem constrânşi în viaţă de diferite circumstanţe exterioare nouă, dar spiritual, libertatea noastră este îngrădită de necunoaştere şi de frică. Patimile, necunoaşterea şi frica ne ţin departe de Dumnezeu, suprema noastră libertate. Omul limitat de cele spuse mai sus este uşor de manipulat şi nu poate lua atitudine atunci când este nevoie.
După conferinţă au urmat două sesiuni de lucru organizate pe echipe, în cadrul cărora tinerii s-au cunoscut, împrietenit şi au putut vorbi despre căutările lor.
Cei mai mulţi dintre tineri au subliniat faptul că exprimarea liberă este pentru ei cea mai mare dovadă de libertate. Fiecare dintre noi are dreptul de a-şi spune ideile, de a avea parte de experienţe formatoare, şi chiar de a greşi încercând să facă un lucru bun, pentru a trage învăţături. Cineva spunea curajos că „prin pocăinţă avem nădejdea că Dumnezeu ne va ierta relele pe care le-am făcut, dar rămâne neiertat binele pe care nu l-am făcut."
Libertatea este până la urmă o stare interioară pe care o trăieşte fiecare la măsura lui. Libertate este şi să poţi iubi florile, şi să poţi să-ţi ajuţi părinţii atunci când au nevoie, şi să poţi să nu minţi... Libertatea este şi un rezultat al efortului propriu. Ea se cultivă şi se dobândeşte prin credinţă, curaj, lectură şi prin trăirea unui timp de calitate.
La finalul zilei, tinerii din ATOR Piatra Neamţ au prezentat un program artistic, după care participanţii au vizionat un filmuleţ cu fotografii din cadrul evenimentului.
Nădăjduim ca toate aceste întâlniri, ce vor culmina cu evenimentul de la Iaşi din 1 - 4 septembrie 2017, să deschidă noi orizonturi de gândire pentru generaţia tânără, dar şi în ceea ce priveşte curajul de a investi în tineri, de a li se acorda timp şi atenţie pentru a-i feri de duhul lumii şi a-i invita spre Biserică.