„A fi pelerin la ziua Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva este un mare dar“
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost trăit cu bucurie atât de credincioşii din aproape toate zonele ţării, cât şi de cei peste 20 de arhierei din Biserica Ortodoxă, prezenţi la Sfânta Liturghie. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a revenit la Iaşi cu „gândul pelerinului“. „A fi pelerin la ziua Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva este un mare dar. Numele de «Parascheva» este totuna cu această calitate a ei de a fi o tânără cuvioasă, într-un loc pe care îl acoperă atât de bine, gândindu-ne la evlavia creştinilor din Moldova şi la mulţimea mănăstirilor din această parte de ţară. Iaşul, pe lângă valoarea lui istorică, este un oraş mereu actual. Sfânta Parascheva păstrează rolul de îndrumătoare tânără a mulţimii tinerilor. Zona Dunării de Jos este profund legată duhovniceşte de darul sfânt al Sfintei Parascheva, întrucât ea a intrat în ţară pe la Galaţi, unde a stat într-o mănăstire ctitorită de Vasile Lupu timp de o lună. Sfânta Parascheva ne ajută pe toţi, întrucât ne putem împărtăşi din bogăţia darurilor ei“, s-a exprimat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.