A fost adoptat bugetul UE
Parlamentul a adoptat pe 17 decembrie bugetul UE pentru 2010, care va fi de 141.453 miliarde de euro în angajamente şi 122.937 miliarde de euro în plăţi. Principala provocare a bugetului de anul acesta a fost găsirea finanţărilor pentru planul de redresare economică, care va costa Uniunea Europeană 2,4 miliarde de euro anul viitor.
Pentru a face faţă crizei economice, PE a considerat important să asigure o finanţare corespunzătoare a unei acţiuni care poate avea un impact direct asupra dezvoltării noilor activităţi economice de către tinerii europeni. De aceea, bugetul va include pentru acţiunea „Erasmus pentru tinerii întreprinzători“ 5 milioane de euro în angajamente şi 3,6 milioane în plăţi. Vor fi prevăzute, de asemenea, fonduri de 2 milioane de euro (în angajamente şi plăţi) pentru monitorizarea ecologică a bazinului Mării Negre şi un cadru de programe europene comune pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre. Acest program îşi propune să studieze nivelul de poluare marină şi a mediului de coastă şi să dezvolte noi tehnologii pentru protecţia mediului şi curăţarea lui în situaţii de dezastre ecologice. Se va institui, de asemenea, un proiect-pilot pentru încurajarea mobilităţii şi integrarea forţei de muncă în cadrul UE în valoare de 1 milion de euro în angajamente.