A fost descoperit mormântul Sfântului Apostol Filip

Un articol de: Ioan Bușagă - 29 Iulie 2011

Potrivit Agenţiei de presă Anatolia, citată de AFP, a fost descoperit mormântul Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos.

O descoperire importantă pentru lumea creştină şi pentru arheologie a fost adusă la lumină de o echipă de arheologi, condusă de profesorul italian Francesco d'Andria, în Pamukkale, vechiul oraş Hierapolis, din vestul Turciei, specialiştii susţinând că este vorba de mormântul unuia dintre Sfinţii Apostoli, respectiv Sfântul Apostol Filip. Coordonatorul echipei, italianul Francesco d'Andria, a declarat că această descoperire a venit după mai mulţi ani de căutări. "L-am găsit în sfârşit sub dărâmăturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei în urmă cu o lună", a explicat arheologul d'Andria. Specialistul a precizat că echipa sa a păstrat mormântul intact, însă "într-o zi, el va fi deschis, fără îndoială". Biserica este localizată în Pamukkale, cunoscută drept Hierapolis în Antichitate, unde Sfântul Apostol Filip a suferit moartea martirică. "Sfântul Filip a venit la Hierapolis şi a fost omorât de romani din cauza faptului că răspândea creştinismul în regiune. Sfântul Filip este considerat un martir. Această descoperire ne-a produs o mare emoţie. Filip este menţionat în Biblie şi este foarte important că i-am găsit mormântul, iar acest lucru va avea un ecou puternic în toată lumea", a mai spus d'Andria. Sfântul Apostol Filip este prăznuit la 14 noiembrie. El nu trebuie confundat cu Sfântul Filip, unul din cei 7 diaconi, sărbătorit la 11 octombrie. Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Andrei. Sfântul Apostol Filip a propovăduit Evanghelia Mântuitorului Hristos şi în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, el fiind cel de-al doilea Apostol care a adus Cuvântul Mântuitorului pe pământul românesc.