A fost inaugurat Muzeul Tezaurului de la Mănăstirea Tismana
Guvernatorul Mugur Isărescu și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei au inaugurat Muzeul Tezaurului, aflat la Mănăstirea Tismana, primul şi unicul spaţiu expoziţional din Europa în care publicul poate afla despre momente relevante din perioada 1944-1947, aşa cum sunt reflectate în documente din arhiva Băncii Naționale a României (BNR). Investiţia a fost de aproape 2 milioane de lei.
Proiectul muzeului, iniţiat de banca centrală în anul 2007, aduce la lumină acţiunea secretă numită „Operaţiunea Neptun” sau „Tismana”, desfăşurată în anul 1944. La acea vreme, BNR, în colaborare cu Guvernul, Armata, CFR şi Mitropolia Olteniei, a organizat adăpostirea, în secret, a celor 242 de tone de aur din tezaurul Băncii Naționale, împreună cu trei tone de aur din tezaurul Poloniei, aflat în tranzit prin România. Întreaga cantitate de aur a fost păstrată până în 1947 în peştera din apropierea Mănăstirii Tismana. „Inaugurarea acestui muzeu special de la Mănăstirea Tismana, care se adaugă patrimoniului Băncii Naţionale, este un eveniment menit să construiască un moment important din istoria neamului românesc. Totul a însemnat salvarea a 190,3 tone de aur românesc şi, totodată, a 2,7 tone de aur polonez, rămase în ţară şi încredinţate aproape fără nici un document, pe încredere, Băncii Naţionale a României”, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la simpozionul „Odiseea aurului BNR. Tismana 1944-1947”, organizat cu ocazia deschiderii oficiale a Muzeului Tezaurului de la Mănăstirea Tismana.
Potrivit guvernatorului Isărescu, citat de Agerpres, în decursul ultimilor 50 de ani nu s-a vorbit aproape deloc despre evenimentele din perioada 1944-1947, iar la ora actuală munca cercetătorilor continuă. „Operaţiunea (de ascundere a aurului n. r.) a fost strict secretă, iar reconstituirea nu a fost deloc uşoară. (...) Nu este uşor să recompui cadrul şi datele unei operaţiuni strict secrete. Ea a primit atunci numele «Operaţiunea Neptun». În cele din urmă, Banca Naţională a reuşit să aducă instituţiile importante la un numitor comun, iar aurul nu a devenit captură de război”, a subliniat Mugur Isărescu, care a primit, cu această ocazie, din partea Mitropolitului Olteniei, IPS Irineu, Ordinul „Sfântul Nicodim”, Clasa I, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea Muzeului Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana. „Cu Sfântul Nicodim avem pagini de istorie, din care aflăm cum românul a ştiut să trăiască pe aceste meleaguri. Tezaurul nostru românesc este cel mai de preţ lucru pe care îl are cineva, un popor. Ne este drag vieţii noastre. (...) Aici, sub peştera Sfântului Nicodim, şi-a aflat adăpostul această comoară. Ca urmare a contribuţiei şi implicării domnului guvernator al Băncii Naţionale în dezvoltarea Muzeului Tezaurului din peştera aflată sub Mănăstirea Tismana, Mitropolia Olteniei a hotărât acordarea domniei sale a Ordinului «Sfântul Nicodim» Clasa I”, a afirmat Mitropolitul Olteniei, la Tismana.
În data de 25 ianuarie 2007, conducerea BNR lua decizia de a amenaja, în peştera de la Mănăstirea Tismana, un Muzeu al Tezaurului Băncii Naţionale a României. Iniţiativa BNR a avut susţinerea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, precum şi a sfântului aşezământ monahal de la Tismana, stăreţit de monahia Antonia Popescu. Prin intermediul unei convenţii civile parafate în anul 2009, Mitropolia Olteniei a pus la dispoziţia băncii centrale, în mod gratuit, terenul aferent construirii accesului în peşteră şi peştera propriu-zisă.