A fost inaugurat pasajul subteran „Mihai Eminescu“ din Iaşi
Luni, 25 decembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a pasajului subteran „Mihai Eminescu“ din Iaşi, una dintre cele mai mari investiţii realizate în ultimii ani în acest municipiu.
La evenimentul inaugural au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi numeroşi cetăţeni ai Iaşului. În cuvântul rostit celor prezenţi, IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre beneficiile noului pasaj: „Dacă se va realiza un studiu privind minutele ce vor fi economisite printr-o asemenea lucrare, s-ar putea constata că aceste minute, multe la număr, pot fi concretizate în construcţia unui apartament, a unei săli de clase, a unui aparaturi moderne pentru un spital. În trafic, când nu poţi ajunge la timp acolo unde doreşti, îţi creşte tensiunea, dublată de zgomotul celorlaţi şoferi care se grăbesc şi care socotesc că vecinul sau cel din faţă sunt vinovaţi pentru întârziere sau blocaj. Prin construcţia unui asemenea pasaj, se îndepărtează o sursă suplimenatră de tensiune între oameni, motiv pentru care cred că eforturile construcţiei îşi merită osteneala. Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-i păzească de evenimente nefericite pe toţi şoferii care vor trece pe acest nou drum, precum şi pe toţi cei care călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, ca binecuvântate să fie deplasările lor“.
Pasajul, inaugurat luni la Iaşi, are o lungime totală de 286 de metri şi o lăţime de 10 metri, permiţând accesul vehiculelor cu o înălţime maximă de 5 metri. Pasajul face parte din proiectul de modernizare a axei Est-Vest, Păcurari - Piaţa Eminescu - Bd. Independenţei - Elena Doamnă. Proiectul a avut o valoare totală de 78,4 milioane de lei. (T. Rusu)