A fost inaugurat sediul Tribunalului Dolj
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent, la finelele săptămânii trecute, la inaugurarea noii clădiri a Tribunalului Dolj. În deschiderea festivităţilor, un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedra Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova a săvârşit slujba de sfinţire pentru noua locaţie.
Vineri, 26 februarie 2016, a fost inaugurat la Craiova noul sediu al Tribunalului Dolj. Cu acest prilej, un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit o slujbă de binecuvântare a noii construcţii. La manifestare au fost prezenţi, alături de reprezentanţii instituţiilor juridice locale şi centrale, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, şefi de instanţe şi alţi invitaţi.
„Dreptul este o noţiune legată indisolubil de morală”
Prezent la eveniment, IPS Părinte Mitropolit Irineu a evidenţiat, în cuvântul adresat participanţilor, legătura indisolubilă dintre lege, om şi Dumnezeu. „Am sfinţit astăzi această clădire pe care o încredinţăm Bunului şi Milostivului Dumnezeu spre a o proteja cu puterea Sa dumnezeiască. Este o clădire în care dreptul şi dreptatea trebuie să-şi aibă sălaş, iar ostenitorii dintr-însa trebuie să fie conduşi de principiile morale ce stau la baza ontologiei umane. Dreptul este o noţiune legată indisolubil de morală. Înainte de a fi juridic, în sensul strict al cuvântului, dreptul se referă la omul real, cu trăirile, însuşirile, lipsurile şi valorile sale şi astfel raţiunea noastră ne conduce pe acest palier spre Cel Care este izvorul Dreptului, la Dumnezeu. Noi dorim ca toţi cei care vor lucra în această clădire să ţină cont de faptul că omul este o fiinţă relativă şi este nevoie nu numai de inteligenţă şi înţelepciune în stabilirea dreptăţii, ci şi de o relaţie specială cu Dumnezeu. Numai astfel legea îl va aşeza pe om în postura de creaţie a lui Dumnezeu, aflat în comuniune cu semenii săi şi în legătură permanentă cu Tatăl Ceresc”, a spus Mitropolitul Olteniei.
Noua clădire a Tribunalului Dolj din Craiova este parte a proiectului Reforma Sistemului Judiciar finanţat de Banca Mondială, cu privire la obiectivul „Sediu Tribunal Dolj”, desfăşurat pe o perioadă de doi ani. Noul sediu dispune de spaţii corespunzătoare şi toate facilităţile şi dotările necesare pentru buna făptuire a actului de justiţie. Printre noutăţi ar fi de remarcat o sală de studiu şi o sală destinată special audierii minorilor, realizată după modelul sistemului judiciar francez, aceasta fiind singura de acest gen într-o instanţă din România. Până în prezent, Tribunalul Dolj şi-a desfăşurat activitatea în fostele case „Glogoveanu”, trecute pe lista munumentelor istorice.