A fost inaugurată cantina Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi
Sâmbătă, 29 ianuarie, în ajunul marii sărbători a Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a inaugurat cantina Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a aşezat aici ca patroni spirituali pe cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi, ocrotitori ai tuturor şcolilor teologice.
Programul a debutat cu săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litie de către chiriarhul Dunării de Jos, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, de cadrele didactice şi preoţii profesori, în prezenţa elevilor seminarişti. Cu acest prilej, elevii seminarişti au avut bucuria de a se închina moaştelor Sfântului Vasile cel Mare, aflate în patrimoniul spiritual al Catedralei arhiepiscopale din Galaţi. De asemenea, ierarhul locului a oferit preoţilor profesori ai Seminarului Teologic diferite distincţii şi numiri pentru activitatea liturgică, pastorală, educaţională şi misionară, desfăşurată în mijlocul viitorilor preoţi. În cuvântul său de învăţătură, chiriarhul locului a vorbit elevilor seminarişti despre principalele aspecte şi învăţături ale Sfinţilor Trei Ierarhi, erudiţi teologi, care au devenit mari păstori ai Bisericii. În scrierile lor, Sfinţii Trei Ierarhi au vorbit şi despre vocaţia de preot, cât şi despre cea de medic, două slujiri nobile, oferite oamenilor, pentru a ajuta şi îndruma pe semenii noştri, precum şi pentru a vindeca toată boala şi toată neputinţa. Preoţii şi credincioşii de la Dunărea de Jos, în frunte cu ierarhul lor, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, cinstesc în chip cu totul deosebit pe Sfinţii Trei Ierarhi, care sunt modele de urmat pentru fiecare creştin, dar în special pentru slujitorii altarelor, elevii seminarişti şi tinerii studenţi teologi. De asemenea, ierarhul Dunării de Jos a mulţumit preoţilor profesori şi tuturor cadrelor didactice care predau în această unitate de învăţământ, pentru devotamentul şi dăruirea de care dau dovadă în permanenţă, în procesul pedagogico-educativ al tinerilor teologi de la Dunărea de Jos. La final, a urmat o agapă frăţească, oferită în nou-inaugurata cantină a seminarului gălăţean. (Diac. Marian Pătraşcu)