A fost instalat noul protoiereu de Rădăuți

Un articol de: Irina Ursachi - 04 Martie 2026

Duminică, 1 martie, în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți a fost instalat noul protopop de Rădăuți, preotul Constantin Oprea. În mijlocul clericilor din cuprinsul Protoieriei Rădăuți, al credin­cioșilor din municipiu, al părinților consilieri ai Centrului eparhial Suceava, dar și al celor veniți din Parohia Straja și din Piatra Neamț, locul natal al părintelui, s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Evenimentul de celebrare s-a împletit cu rugăciunea, fiind săvârșită slujba Paraclisului Maicii Domnului. Invitați speciali au fost membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijați de către arhid. Ilie Leonte.

A urmat ceremonia de instalare a noului părinte protoiereu, decizia de numire fiind citită de către pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ-bisericesc. După prezentarea principalelor obligații și atribuții ale protopopului, angajament asumat de însuși pr. Constantin Oprea prin depunerea jurământului, hirotesia întru demnitatea de protopop a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, prin rostirea rugăciunilor de binecuvântare, invocându-se harul Sfântului Duh, începătorul desăvârșirii.

Ierarhul i-a înmânat apoi părintelui protoiereu crucea pectorală, brâul roșu și bedernița, potrivit rânduielii, rostind un cuvânt în cadrul căruia a subliniat că au fost înălțate rugăciuni ca „Dumnezeu pe cel ales și hirotesit protopop să-l înfrumusețeze cu bună cuviință a chipului sufletului său și să-l învrednicească să se facă pildă bună celor de după el, prin cuvânt și viață, pildă de ascultare și lucrare jertfelnică, pildă de smerenie și bună cârmuire”.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cinstiții părinți din Protopopiatul Rădăuți să își primească protoiereul ca pe un frate și părinte care să îi reprezinte.

Totodată, Părintele Episcop-vicar a vorbit despre chemarea înaltă a protoiereului de a sluji cu înțelep­ciune și discernământ, tălmăcind în duh pastoral rânduielile Bisericii și povățuind clerul spre împlinirea lor cu dragoste, spre folosul credincioșilor și întărirea credinței.

Despre noua responsabilitate în lucrarea pastoral- misionară și administrativă încredințată sfinției sale a vorbit și pr. Constantin Oprea, care a mărturisit că slujirea încredințată nu este o cinste lumească, ci o cruce a responsabilității și a jertfei, chemând la o lucrare în comuniune, întemeiată pe pace, ascultare și bună rânduială, spre zidirea Bisericii și mângâierea credincioșilor: „Îmi doresc o colaborare sinceră între slujitorii Bisericii, mănăstiri, autorități locale și instituțiile statului, într-un climat de respect reciproc, responsabilitate și slujire a binelui comun. Voi susține cu fermitate și echilibru poziția Bisericii, apărând interesele acesteia în cadrul dialogului instituțional. Biserica nu se izolează, ci luminează societatea prin echilibru și mărturie”.