A fost lansat programul „Casa Verde Plus”
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a organizat, marţi, conferinţa de lansare a programelor „Casa Verde” şi „Casa Verde Plus” pentru persoane fizice şi juridice. Conferinţa a fost susţinută de Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, într-o casă eficientă energetic, respectiv la Casa Solaris din localitatea Voluntari, strada Matei Millo, judeţul Ilfov. Ministrul Mediului anunţa încă din aprilie că programul „Casa Verde” va fi revigorat în 2016, prin lansarea unei linii de finanţare de 150 de milioane de lei, dedicată conceptului „Casa Verde Plus”, relatează Agerpres. „După cinci ani, reluăm «Casa Verde» în 2016 şi, pe lângă sistemele de încălzire care utilizează energie regenerabilă, vom finanţa şi investiţii care folosesc materiale pentru izolaţie, cum ar fi cânepa, lâna sau piatra bazaltică, sisteme de acoperişuri, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi sisteme de iluminat ecologice. Beneficiarii acestui program vor fi persoanele fizice, asociaţiile de locatari, instituţiile publice, şcoli, spitale, universităţi”, a afirmat Paşca Palmer. Aceasta a subliniat, totodată, că relansarea programului „Casa Verde” va stimula şi creşterea afacerilor în sectorul materialelor de construcţii ecologice. Se estimează că în jur de 15.500 de persoane fizice şi juridice vor beneficia de finanţare.