A fost resfințită Biserica Iancu Nou‑Bălăneanu

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 02 Iulie 2019

Biserica Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din Protoieria Sector 2 Capitală a fost resfințită duminică, 30 iunie 2019. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, slujba de târnosire a fost săvârșită în Duminica Sfinților Români de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La 146 de ani după punerea pietrei de temelie (14 iunie 1873) și slujba de târnosire (2 decembrie 1873), locașul cu hramurile „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”, „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost sfințit prin stropire cu agheasmă și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir. Credincioșii participanți la sărbătoarea parohiei bucureștene au avut prilejul să se închine raclei cu moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, aduse din Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Re­șe­dinței Patriarhale, care vor rămâne în parohia bucureșteană până astăzi, 2 iulie.

Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Prea­sfințitul Părinte Varlaam Plo­ieș­teanul la slujba de târnosire și la Sfânta Liturghie au făcut parte pr. Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reș­ti­lor, pr. Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial, pr. Augustin Rusu, parohul Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu, preoți și diaconi din Protoieria Sector 2 Capitală. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, ierarhul a evidențiat importanța momentului sfințirii bisericii pentru comunitatea parohială. „Slujba de resfințire a bisericii este un moment important în viața membrilor acestei comunități parohiale. Am să­vâr­șit slujba târnosirii, întrucât a fost sfințită și Sfânta Masă a Sfântului Altar, după reașezarea sfintelor moaște care au fost depuse în piciorul Sfintei Mese atunci când biserica a fost sfin­țită pentru prima oară. La acestea s-au adăugat sfinte moaște oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care m-a delegat ca împreună cu părinții slujitori să săvârșim resfințirea acestui sfânt locaș. Ziua de astăzi este una foarte importantă. Dacă în timpul lucrărilor de restaurare și înfrumusețare, biserica va fi suferit vreo anumită întinare, ea a fost resfințită prin invocarea Duhului Sfânt, redevenind casă a Preasfintei Treimi, așa cum ne învață unul dintre marii teologi alexandrini din secolul al 3-lea. Rugăciunile care s-au rostit în timpul slujbei de sfințire arată rolul central al bisericii ca locaș de cult în viața și sporirea duhovnicească a Bisericii ca trup viu al Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

La final, clericii și mirenii care s-au ostenit în timpul lucrărilor de consolidare și înfrumusețare a bisericii au primit distincții de vrednicie. Părintele paroh Augustin Rusu a primit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru clerici, iar părintele Laurențiu Lazăr a fost hirotesit iconom stavrofor. Ceilalți doi preoți coslujitori au fost hirotesiți iconomi, iar diaconul parohiei și binefăcătorii care au sprijinit lucrările au primit diploma cu medalie a Anului omagial 2019. Pictorul Claudiu Opaina a primit distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, pentru realizarea picturii în tehnica mozaic pe fațada bisericii. „Au fost efectuate lucrări de consolidare, pornind din pământ și până în vârf, toată biserica a fost înnoită. Zidurile din jur au fost primenite, întărite și consolidate. A fost pusă fun­da­ție nouă și au fost confec­ți­o­nate acoperiș nou din aramă, cruci noi și ferestre noi. Cea mai mare parte a picturii maestrului Gheorghe Vânătoru a fost restaurată, iar acolo unde au avut loc intervenții pentru lucrările de consolidare a fost adăugată pictură din nou, pe cât posibil apropiată de stilul lucrării originale. Am beneficiat de expertiza Magdei Augustina Cârciumaru, restaurator și pictor de categoria 1. De asemenea, pe fațada bisericii, vechea pictură în frescă a fost înlocuită cu mozaic”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Augustin Rusu, parohul Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu.

După slujbă, toți credincioșii, deopotrivă bărbați și femei, au avut binecuvântarea de a intra în Sfântul Altar, pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă.