A fost sfinţit paraclisul Clinicii Nera
În după-amiaza Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfințire a paraclisului aflat în incinta Clinicii Nera, care a primit hramul „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei”, dobândind astfel ca ocrotitor un sfânt doctor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
La sfințire au participat doctorul Pavel Chirilă, prin strădania și sacrificiile căruia a fost posibilă înființarea aşezământului, ostenitori și beneficiari ai clinicii. „Se cuvine ca, la sfințirea acestui paraclis, să Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să avem o clinică de recuperare oncologică în Episcopia Caransebeșului, la Slatina Nera, ctitorită de profesorul și doctorul Pavel Chirilă, fiul acestor locuri, domnia sa ctitorind îndată după revoluția din 1989 și Mănăstirea Nera. A fost o bucurie ca, în după-amiaza Duminicii care precedă intrarea în Postul Mare, să fim alături de domnul doctor care și-a văzut împlinit visul, de cadrele medicale, asistente și doctori, dar și de peste cei 20 de beneficiari pentru care Clinica Nera a devenit popas trupesc și duhovnicesc vreme de două, trei săptămâni, cât timp este necesar pentru a urma tratamentul adecvat bolii lor”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian.
Paraclisul „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” a fost amenajat în interiorul Clinicii Nera ca un spital duhovnicesc pentru bolnavii care, dincolo de recuperarea trupului, au nevoie de întărire și vindecare sufletească, în tumultul temerilor, al neputințelor și al suferințelor fizice, prin medicamentul rugăciunii și al împărtășirii cu Sfintele Taine. Astfel, bolnavii se pot bucura atât de o îngrijire fizică, prin prezența doctorilor, cât și de o îngrijire duhovnicească: „Ne bucurăm că există o lucrare frumoasă și articulată între preotul misionar care slujește în paraclisul Clinicii Nera, părintele Iulius Ionuț Guiman, și cadrele medicale care își desfășoară activitatea în cadrul clinicii, un așezământ medical creștin unde se poate vorbi despre o medicină integrală: și la suflet, și la trup. Cei care se tratează în această clinică pot beneficia și de asistență religioasă, de tratament duhovnicesc, pentru că mai întâi trebuie să ne vindecăm sufletul și, ulterior, trupul, fapt pentru care îl felicităm pe domnul doctor Pavel Chirilă, un creștin practicant care întotdeauna recomandă pacienților postul, rugăciunea, meditația, împărtășirea cu Sfintele Taine, așadar tratamentul spiritual. Cu acest mesaj, am poposit și noi la sfințirea paraclisului, ca o încurajare pentru bolnavi la începutul Postului Mare”, a mai spus Episcopul Caransebeşului.
Nera este prima clinică de recuperare oncologică din România unde tratamentul vizează trupul, sufletul și mintea, aflându-se în Valea Nerei, într-o zonă nepoluată din judeţul Caraş-Severin. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2012, iar porțile pentru primii pacienți s-au deschis la începutul anului 2021. Clinica este de tip rezidenţial, cu 42 de saloane spaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial, și oferă tratament prin medicină hiperbară (HBOT), foarte utilă în contextul actual al pandemiei, contribuind la recuperarea plămânilor afectați în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.