A fost sfinţit sediul Inspectoratului Şcolar General din Bucureşti
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit ieri, 16 decembrie 2015, sediul Inspectoratului Şcolar General al Municipiului Bucureşti, situat pe Strada Icoanei nr. 19. Din soborul de preoţi au făcut parte: pr. Gheorghe Dogaru, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar General al Municipiului Bucureşti; pr. Mihai Aurel, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor; pr. Dumitru Ştefănescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor; pr. David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor; pr. prof. Ionuţ Bărbulescu, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, şi pr. prof. Marian Colţan, de la Catedra de muzică a Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti. „Ziua de 16 decembrie a reprezentat pentru Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti o zi de sărbătoare, în aceste momente când tot sufletul creştinesc aşteaptă vestea Naşterii Domnului Iisus Hristos, adusă de preoţii Bisericii la casele creştinilor. Inspectoratul Şcolar şi-a deschis porţile astăzi (ieri, n.r.) şi a fost sfinţit de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Răspunsurile liturgice au fost date de elevii clasei a IX-a a Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti, dirijaţi de ierod. prof. Nifon Constantin. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a transmis binecuvântarea din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum şi urările de bine şi mulţumiri celor care sprijină toate activităţile pe care Biserica le derulează în școală, amintind aici de frumosul parteneriat dintre Biserică şi Şcoală, două instituţii de cultură şi spiritualitate”, ne-a declarat pr. Gheorghe Dogaru.
La final, elevii seminarişti au susţinut un concert de colinde.