A fost sfinţită biserica din Mejorada del Campo
Ca rod al strădaniilor din ultimul an, comunitatea de români din Mejorada del Campo, Spania, a trăit momente de mare bucurie duhovnicească duminică, 24 februarie, când lăcaşul de rugăciune pe care românii de aici I l-au închinat Domnului a fost târnosit.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alături de Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi Portugaliei, a slujit Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a adus spre închinare o părticică din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi, de asemenea, a lăsat aici în dar o altă părticică din moaştele sfintei. Nu întâmplător această sărbătoare istorică din Parohia „Întâmpinarea Domnului“ s-a ţinut sub patronajul Sfintei Ecaterina, întrucât păstorul ei, părintele Grigore Pană, a fost hirotonit în ziua de pomenire a acestei muceniţe, slujind ca diacon al Preasfinţitului Ambrozie înainte de venirea în Episcopia Spaniei şi Portugaliei.
Credincioşii români au participat în număr mare la sfinţirea bisericii din Mejorada del Campo, rânduială în cadrul căreia au fost aşezate sfinte moaşte în piciorul Sfintei Mese, alături de pomelnicele credincioşilor şi Hrisov, a fost îmbrăcată Sfânta Masă, au fost miruiţi pereţii şi stropiţi cu agheasmă. Sunt momente la care mulţi credincioşi participă o singură dată în viaţă, momente trăite cu o intensitate mult mai mare de românii din diaspora, care sunt nevoiţi să participe la sfintele slujbe în spaţii industriale, nave, săli de clasă sau altele care le sunt închiriate şi trebuie transformate în biserici.
Duminică s-au bucurat de vizita celor doi ierarhi, de binecuvântările primite, de cuvintele de învăţătură puse la suflet, iar pentru părintele Grigore a fost o zi care a încununat întreaga sa slujire clericală de până acum, avându-i alături atât pe Preasfinţitul Timotei, sub slujirea căruia se află de la venirea în Spania, precum şi pe primul său chiriarh, Preasfinţitul Ambrozie, care l-a călăuzit de la început.
„Oriunde am fi, trebuie să fim un gând şi o inimă“
Emoţionat de primirea făcută de către micii enoriaşi, îmbrăcaţi în straie populare româneşti, Preasfinţitul Ambrozie i-a sfătuit pe români să îşi crească fiii în credinţă, să nu îşi uite cultura şi limba lor, să le vorbească mereu copiilor în româneşte: „Oriunde am fi, trebuie să fim un gând şi o inimă, să ne rugăm unii pentru alţii, să rămânem alături de preoţii noştri, care se roagă pentru dumneavoastră, care vă pomenesc în rugăciunile lor, care vă binecuvântează. Ce mare lucru e să participi duminica la Sfânta Liturghie, după o săptămână în care le-ai făcut pe toate şi eşti obosit şi bulversat, necăjit şi amărât, dar vii la biserică şi te întâlneşti cu fraţii şi vorbeşti româneşte şi gândeşti româneşte“.
Preasfinţitul Timotei i-a adresat mulţumiri Preasfinţitului Ambrozie pentru participarea la acest eveniment important din viaţa românilor din Mejorada del Campo şi pentru toate darurile făcute. De asemenea, le-a mulţumit credincioşilor pentru că sunt alături de preotul lor, reuşind să transforme două hale industriale într-o biserică, pe care să o desăvârşească de acum înainte prin prezenţa şi rugăciunile lor, ei fiind Biserica cea vie, ei însufleţind zidurile ridicate spre închinare.
Au realizat acest lucru în ultimele şase luni, după ce de la înfiinţarea parohiei, 15 februarie 2011, au slujit într-o altă locaţie pe care au amenajat-o asemenea unei biserici ortodoxe româneşti. Însă, cu timpul, parohia s-a dezvoltat tot mai mult, numărul celor care participau duminică de duminică la sfintele slujbe a crescut, iar spaţiul a devenit neîncăpător. Astfel, în august 2012 au închiriat două nave industriale, la care au început imediat lucrările: le-au unit, au amenajat pereţii, au schimbat tavanul, au trecut apoi la elementele specifice unei biserici ortodoxe, realizând arcade din cărămidă pentru icoanele de pe pereţi. Catapeteasma a fost sculptată aici, în Spania, de fratele părintelui Grigore, iar icoanele ce o împodobesc au fost pictate la Mănăstirea Turnu din judeţul Prahova.
În semn de recunoaştere a întregii misiuni pe care părintele Grigore Pană a făcut-o până acum la Mejorada del Campo şi nu numai, i s-a acordat rangul de iconom stavrofor, primind Crucea pectorală. Distincţia primită de un preot vine de fiecare dată ca răspuns la comuniunea şi conlucrarea cu enoriaşii săi. Nu le-a fost uşor să ajungă aici, fiind departe de ţara lor, de familie, unii chiar de părinţii sau copiii lor, însă pentru românii plecaţi peste graniţe, biserica devine, aşa cum o spunea şi Episcopul Ambrozie, spaţiul în care se întâlnesc cu Dumnezeu, cu Tatăl tuturor, dar, totodată, este spaţiul în care se întâlnesc fraţii între ei. Aici, în biserică, au învăţat să nu renunţe la moştenirea lor, să îşi păstreze în primul rând credinţa, tradiţiile, limba, cultura, aici se simt români şi se simt acasă.