A fost sfinţită biserica Garnizoanei militare din Buzău
Luni, 14 aprilie, a fost ziua de împlinire a unei dorinţe mai vechi şi prilej de bucurie duhovnicească pentru ofiţerii şi soldaţii Garnizoanei militare din Buzău. Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit slujba de sfinţire a noii biserici din cadrul garnizoanei, care va servi de acum înainte ca loc de rugăciune şi reculegere pentru militarii buzoieni. La slujba de sfinţire au participat preoţi de la Centrul eparhial şi de la parohiile din oraş, generalul Lucian Foca, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica“ din Buzău, părintele Alexandru Tudose, preot capelan militar, militari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Lăcaşul de rugăciune a fost construit din lemn de către o echipă de meşteri din Maramureş. Costurile construirii bisericii au fost suportate din donaţii şi din redirecţionarea a două procente din impozitul pe salariile militarilor buzoieni, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. „Ne-a învrednicit Dumnezeu ca, în prima zi a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, să săvârşim slujba de binecuvântare şi sfinţirea unui nou lăcaş de cult ridicat, după multe eforturi şi osteneli, într-un frumos stil românesc, prin excelenţă, maramureşean, şi anume biserica de lemn a Armatei. S-au depus foarte multe eforturi, s-au investit sume importante de bani, s-au strâns materialele necesare pentru ca această unitate militară să aibă parte de un sfânt lăcaş al ei, în care să se roage ori de câte ori se simte nevoia, nu numai în duminici şi sărbători, ci şi în zilele de rând, când sunt la serviciu toţi cei care lucrează aici; ofiţerii, maiştrii, soldaţii, personalul civil, dar şi dumneavoastră, credincioşii“, a spus Înaltpreasfinţitul Ciprian. (M. Nedelcu)