A fost sfinţită catapeteasma Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou
Catapeteasma brâncovenească a Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Capitală şi baldachinul sub care se păstrează racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu au fost sfinţite ieri, 21 decembrie. Slujba de sfinţire a fost oficiată, înainte de Sfânta Liturghie, de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ieronim Sinaitul a vorbit despre drumul în pribegie al catapetesmei brâncoveneşti originale, încă din momentul în care locaşul de cult era pe punctul de a fi demolat. „Am avut bucuria, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, să săvârşim poate unul dintre ultimele acte închinate acestui binecuvântat an, care a adus multă lumină, mângâiere şi bucurie Bisericii şi tuturor credincioşilor, şi anume sfinţirea acestei catapetesme, care este mărturie de credinţă şi iubire de frumos, precum şi sfinţirea baldachinului care acoperă şi onorează în chip cuvenit moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu“, a precizat PS Părinte Ieronim.
Părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru a mulţumit pentru împlinirea tuturor lucrărilor Bunului Dumnezeu, Sfântului Constantin Brâncoveanu, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar şi tuturor binefăcătorilor acestei ctitorii brâncoveneşti. „Noi nu am vrut decât ca prin smerita noastră contribuţie să repunem în valoare această bijuterie de artă brâncovenească şi să arătăm, încă o dată, cât de mult a făcut acest mare sfânt şi mucenic al lui Hristos pentru Biserică, în general, şi pentru biserica aceasta, în special. Ziua aceasta este un popas de bucurie şi astfel punem într-un fel punct anului acesta binecuvântat de Dumnezeu şi dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, a spus parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti.
La final, PS Părinte Ieronim Sinaitul a acordat, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ părintelui slujitor Vladimir Lapte, donatorului Robert Rusu şi epitropului Gabriel Valentin Vlăsceanu, iar Diploma omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ diaconului Ciprian Alexandru Dinu, precum şi credincioşilor parohiei Maria Paula Stanciu, Adrian Uriţescu şi Gelu Eugen Manea. Din partea Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou, Teodor Marian Alecu, prof. dr. Ştefan Stăncescu şi Victor Crişan au primit Diploma omagială a parohiei. La final, a avut loc un concert de colinde susţinut de corala „Divina Armonie“.