A fost stabilită data alegerilor pentru Parlamentul European

Data: 22 Mai 2023

Următoarele alegeri pentru Parlamentul European (PE) se vor desfăşura între 6 şi 9 iunie 2024 în toate statele membre ale Uniunii Europene, au convenit ambasadorii celor 27, a anunţat preşedinţia suedeză a Consiliului UE, citată de AFP şi dpa. Acordul urmează să fie validat oficial astăzi în Consiliul European.

Alegerea europarlamentarilor, care are loc o dată la cinci ani prin sufragiu universal în fiecare stat membru, va da startul desemnării unor noi conduceri în principalele instituţii ale blocului comunitar (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European).

Parlamentul European, singura instituţie europeană aleasă prin vot direct, este organismul-cheie în care se decid preşedintele Comisiei Europene şi comisarii din componenţa acesteia. Actuala preşedintă, Ursula von der Leyen, nu şi-a anunțat deocamdată intenţia de a obţine un al doilea mandat la şefia Executivului comunitar.

Parlamentul este compus din 705 membri, care îi reprezintă pe cei 450 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene, al doilea cel mai mare electorat democratic din lume. Alocarea locurilor în Parlament are la bază o reprezentare proporțională a statelor membre, dar există regula că numărul minim de parlamentari europeni pe care îl poate avea un stat membru este de 5, iar cel maxim de 99. Astfel, statele mici trimit mai mulți deputați în PE decât ar avea dacă s-ar lua în considerare strict populația.

În actuala configurație a Parlamentului de la Strasbourg, România este reprezentată de 32 de eurodeputați, fiind a șaptea țară ca număr de aleși europeni. Țara cu cei mai mulți parlamentari în PE este Germania (96), urmată de Franța (74) și Italia (73). (C. Z.)