„A fost un model de preoteasă pentru multe generaţii din Iaşi“
La aproape un sfert de secol de când părintele Scarlat Porcescu, ostenitor în cadrul Centrului eparhial Iaşi, pleca din această lume, soţia vrednicului slujitor, Alexandrina Porcescu, a fost condusă pe ultimul drum. Slujba Înmormântării a fost oficiată, în prezenţa celor care au iubit-o pe scumpa mamă şi prietenă, la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ din Iaşi.
Biserica Sfinţilor 40 de Mucenici din Dealul Copoului a primit timp de câteva ceasuri, în dimineaţa zilei de 19 ianuarie 2015, sicriul cu trupul neînsufleţit al preotesei Alexandrina Porcescu, cea care a vieţuit timp de peste 50 de ani alături de preotul Scarlat Porcescu (1911-1991), dascăl de vocaţie şi istoric, ce a ostenit ani la rând în cadrul Centrului eparhial Iaşi. Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în prezenţa membrilor familiei şi a numeroşi ieşeni care au cunoscut-o pe preoteasa Alexandrina, mutată la Domnul pe 16 ianuarie. La finalul slujbei, istoricul Ion Solcanu a amintit câteva frânturi din viaţa preotesei Alexandrina, „care a stat alături de părintele Scarlat Porcescu toată viaţa“. „Părintele Scarlat nu ar fi realizat atât de multe lucruri dacă nu ar fi avut-o alături pe preoteasa Alexandrina. Astfel, părintele Scarlat a avut liniştea, răgazul şi confortul familial asigurat de doamna preoteasă, întru realizarea operei sale. Îmi stăruie în minte figura preotesei Alexandrina, prezentă la slujbele de duminică de la Biserica Toma Cozma din Iaşi“, a amintit istoricul Ion Solcanu.
„A ştiut să ofere mereu o bucurie celor din jur“
În continuare, pr. Vasile Nechita de la Parohia „Sfântul Andrei“ din Iaşi a prezentat câteva date biografice ale preotesei Alexandrina, apoi a transmis „mângâieri duhovniceşti“ din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din partea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, precum şi din partea Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor. În acelaşi timp, au fost transmise condoleanţe din partea părintelui Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, apoi au fost evidenţiate câteva dintre calităţile celei plecate la ceruri. „Preoteasa Alexandrina a fost mult-răbdătoare şi mult-răbdătoare, astfel întât părintele Scarlat a putut scrie foarte multe pagini de istorie din a doua jumătate a sec. al XX-lea. Consider că preoteasa Alexandrina a ştiut să ofere mereu o bucurie celor din jur, prin dragostea cu care i-a înconjurat. A fost un model de preoteasă pentru multe generaţii din Iaşi“, a subliniat pr. Vasile Nechita.
O viaţă dedicată familiei