A început admiterea la Şcoala de Jandarmi Fălticeni
Ieri a început perioada de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în acest an s-au înscris pentru admitere 335 de candidaţi, dintre care 303 băieţi şi 32 de fete, aceştia urmând să fie supuşi probelor eliminatorii şi probei de verificare a cunoştinţelor. Probele eliminatorii se vor desfăşura în perioada 23-25 august, candidaţii urmând să fie evaluaţi de subcomisia medicală la sediul şcolii şi de subcomisia de verificare a aptitudinilor fizice pe Stadionul "Nada Florilor" din Fălticeni. Proba de verificare a cunoştinţelor va avea loc luni, 29 august, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 1 septembrie. "Pentru a fi declaraţi "ADMIŞI", candidaţii trebuie să obţină un punctaj de minimum 40 de puncte din 90 posibile şi să se califice în ordinea strict descrescătoare a punctajului obţinut", se mai arată în comunicatul de presă.