A început Congresul Nepsis MOREOM
Peste 500 de tineri din cele 10 țări din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM) participă în perioada 20-22 mai, în Roma, la lucrările Congresului Nepsis al mitropoliei. Evenimentul a fost precedat de Congresul MOREOM, care a avut loc tot la Roma, în zilele de 19 şi 20 mai.
Ediţia din acest an a Congresului Nepsis, care se desfăşoară la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma, a fost deschisă oficial ieri-seară, 20 mai, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, în prezenţa ierarhilor din mitropolia amintită şi a oficialităţilor statelor italian şi român. „Congresul Nepsis MOREOM se adresează copiilor şi tinerilor din cuprinsul mitropoliei noastre, adunând anul acesta peste 500 de tineri din Spania, Portugalia, Franţa, Belgia, Anglia, Irlanda, Elveţia şi, desigur, Italia. Bucuria acestei întâlniri este cu atât mai mare cu cât tinerilor participanţi din mitropolia noastră li s-au adăugat numeroși participanţi din alte episcopii-surori din Patriarhia noastră, din ţări precum Austria, Germania şi România. Invitatul special al evenimentului este Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Kallistos Ware de Diokleia (Patriarhia Constantinopolului), care susţine astăzi în faţa tinerilor conferinţa cu titlul «Educaţia creştină a tineretului conform Părinţilor capadocieni». Atelierele de discuţii tematice vor fi moderate de coordonatorii Nepsis ai mitropoliei noastre, cărora se vor adăuga, spre bucuria tinerilor, ierarhii mitropoliei noastre spre a purta un dialog de suflet pe baza temelor propuse”, a precizat pr. Doru Vasile Gârboan, coordonatorul Departamentului pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Astăzi, programul Congresului Nepsis cuprinde participarea la Sfânta Liturghie, două conferinţe-dezbatere, ateliere şi activităţi de socializare. „Tinerii participanţi se vor bucura în cursul acestor zile de diverse activităţi de socializare, sportive, artistice şi de divertisment, toate desfăşurându-se în lumina harului ce se revarsă asupra celor prezenţi prin cele două Sfinte Liturghii, ce deschid cele două zile ale Congresului Nepsis. Nădăjduim ca prin mila şi ajutorul Bunului Dumnezeu, acest eveniment major din viaţa duhovnicească a mitropoliei noastre să lase urme adânci şi binefăcătoare în sufletele însetate de Hristos ale frumoşilor tineri care împodobesc cu prezenţa lor Biserica cea vie a Domnului”, a explicat pr. coordonator Doru Vasile Gârboan.
Congresul Nepsis a fost precedat de Congresul MOREOM, care a avut loc tot la Roma, în zilele de 19 şi 20 mai. Acesta a reunit clerici, monahi și mireni din cele aproape 700 de parohii și mănăstiri ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și ale Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu scopul de a intensifica pastoraţia tinerilor.