A început Festivalul „Mediaș, Cetate Medievală”
Peste 100 de reprezentanţi ai ordinelor cavalereşti, ai asociaţiilor de reconstituire istorică şi artişti din întreaga țară vor susţine, începând de azi și până duminică, spectacole şi concerte la festivalul de tradiție al orașului Mediaș, ajuns, anul acesta, la cea de-a 18-a ediție. În programul pregătit de organizatori sunt incluse scenete de teatru, concerte de muzică medievală şi renascentistă, expoziţii, ateliere de gastronomie, demonstraţii ale ordinelor cavalereşti, animaţie stradală. De asemenea, va avea loc cel mai așteptat moment din fiecare an - parada medievală. Potrivit unui comunicat al Primăriei Mediaș, citat de Agerpres, publicul este aşteptat să îi admire şi să îi însoţească pe cavaleri, războinici, domniţe şi artişti, aceștia urmând să defileze pe arterele principale ale orașului.