A început programul Rabla Local
Luni, 31 iulie, a devenit funcţional Programul privind casarea autovehiculelor uzate - Rabla Local. Persoanele fizice se pot înscrie până la sfârşitul lunii august prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Prima de casare este de 3.000 de lei, iar la nivel naţional participă 500 de primării.
Autorităţile oferă 3.000 de lei persoanelor fizice care casează un autoturism mai vechi de 15 ani, bugetul total alocat în această primă etapă fiind de 240 de milioane de lei. Ministerul Mediului va finanța 2.400 de lei, iar cu 600 de lei va contribui administrația publică locală, prima de casare urmând a fi cheltuită de către proprietari fără nicio condiţie impusă. Totuşi, timp de trei ani de la primirea stimulentului financiar, beneficiarii nu vor mai putea achiziţiona o mașină cu nivel de poluare sub euro 5.
Aplicaţia informatică dedicată înscrierilor este pusă la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu şi va rămâne deschisă „până la 31 august 2023, ora 16:30, sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT)”, programul derulându-se pe principiul „primul venit, primul servit”.
Pe platforma AFM, conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în aplicație, însă „dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de exemplu, programul «Casa Verde Fotovoltaice 2023»)”, precizează AFM, într-un comunicat.
În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație. De asemenea, pentru a beneficia de prima de casare, persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare. „Primăria în raza căreia domiciliază persoana care solicită casarea autovehiculului trebuie să se regăsească în lista UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare, prevăzută în aplicația informatică și pe site-ul AFM. După înscriere, AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către primăriile participante în cadrul programului, iar ulterior, persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia”, mai informează Administraţia Fondului pentru Mediu.
Numărul de „rable” pentru care se acordă vouchere este limitat în funcţie de localitate: în UAT-urile cu o populaţie de sub 5.000 de locuitori se vor putea înscrie până la 50 de mașini uzate, în timp ce marile orașe, cu peste 200.000 de locuitori, pot casa până la 5.000 de autoturisme. (O.N.)