A început Şcoala de vară din Parohia Orleşti
Începând de sâmbătă, 1 iulie, au fost deschise lucrările celei de-a treia ediții a Școlii de vară „Sfântul Evanghelist Luca” la Parohia Valea Bisericii din Orlești, judeţul Vâlcea. Activitatea, programată pe întreaga perioadă a lunii iulie, se adresează tinerilor din parohie şi nu numai, care vor fi integraţi într-un program interactiv, ce împleteşte plăcutul cu utilul.
Printr-un efort comun, în Protoieria Drăgășani și-au dat acordul în cadrul unui Protocol de colaborare 14 instituții (două parohii, șase școli, trei ONG-uri și trei primării) pentru a susține și organiza un proiect educațional-cultural pentru copii și tineri pe perioada lunii iulie, în cadrul căruia au loc foarte multe activități de tip „atelier de lucru”.
Evenimentul de deschidere a avut loc sâmbătă, 1 iulie, într-un cadru festiv, la Căminul Cultural din localitatea Orlești. Aici, în prezența a 300 de copii, tineri, părinți, cadre didactice și liceeni voluntari în proiect, oameni de cultură și din presa județeană, preoți, credincioși și reprezentanți ai autorităților locale au fost săvârșite slujba de Te Deum și rugăciunile de binecuvântare pentru tineri de către părintele protoiereu Mihai Cârțan și de preoții Luca-Georgian Sîia, Alexandru Dragoș, Mihai Sorin, Iulius Mălinaș și Romeo Tudosie. După momentele de prezentare și alocuțiunile voluntarilor îndrumători, a avut loc un spectacol de teatru din opera lui I.L. Caragiale, prezentat de trupa „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului și trupa „Leira” de la Școala Populară de Arte din Râmnicu-Vâlcea, sub coordonarea doamnei director Doina Migleczi. Apoi, copiii participanți au primit materialele de lucru pentru toată perioada următoare, fiind foarte nerăbdători să se reîntâlnească la atelierele programului anunțat. „Declarăm deschisă această ediție a Școlii de vară «Sfântul Evanghelist Luca», având încredințarea că fiecare copil este un izvor de viață, ce merită a fi ocrotit și încurajat să ude terenul duhovnicesc, spre rodirea semințelor sădite în cadrul acestui deosebit proiect de vacanță cu valențe moral-creștine și spre culegerea roadelor sufletești, întru bucuria părinților voștri și slava lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor bunătăților”‚ a conchis părintele Georgian-Luca Sîia, unul dintre coordonatorii activităților Școlii de vară.