A început Start-Up Nation
Ieri a fost deschisă platforma granturi.imm.gov.ro, în care firmele care doresc să deschidă noi afaceri se pot înscrie pentru a obţine fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei în cadrul programului Start-Up Nation. Înscrierile se efectuează exclusiv online, până la începutul lunii septembrie, potrivit ministrului de resort, Constantin-Daniel Cadariu. Cererile vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajelor. (C. Z.)