A început Târgul Național de Carte Religioasă de la Sibiu
Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă a avut loc joi, 1 noiembrie, în prezenţa oficialităţilor sibiene şi a altor personalităţi şi invitaţi. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului care a binecuvântat participanții. La ediţia din acest an expun 18 edituri de carte religioasă.
În perioada 1-4 noiembrie, în corpul B al Bibliotecii Județene „ASTRA” din Sibiu, se desfăşoară cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR), unde expun 18 edituri de carte religioasă. TNCRR este organizat de Asociaţia „Scriptus” Sibiu, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului și al Bibliotecii Judeţene „ASTRA” fiind co-finanțat de Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Scopul manifestării este de a facilita tinerilor şi publicului redescoperirea spiritualităţii creştineşti a tradiţiilor româneşti, prin intermediul cărţii duhovniceşti, ziditoare de suflet.
„Ne bucurăm că suntem acum la o nouă deschidere a Târgului de Carte Religioasă, aici la Sibiu, în Biblioteca «ASTRA», o citadelă a cărții și spiritualității. Ne bucurăm că există foarte multe edituri, cu multe ediții de carte religioasă”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu la deschiderea târgului.
Pe parcursul celor patru zile ale târgului sunt prezentate şi lansate cele mai recente apariţii editoriale din sfera cărţilor cu tematică religioasă (cu participarea autorilor şi editorilor acestora). Totodată, vor avea loc conferințe și dezbateri pe diverse teme culturale.
„Mulțumim Înaltpreasfinției Sale Părintele Mitropolit Laurențiu pentru că ne-a onorat cu prezența la această deschidere și că a binecuvântat fiecare ediție a târgului nostru. Mulțumim Bibliotecii «ASTRA» pentru găzduirea acestei sărbători a cărții duhovnicești”, a spus Lucian Coca, președintele Asociației „Scriptus”, organizator al evenimentului.
Corul „Floare de Bujor” din Gura Râului, județul Sibiu a susținut un moment artistic în cadrul ceremoniei de deschidere, iar mai apoi a avut loc lansarea volumului „Ghid de călătorie cu Hristos prin Postul Mare – lecturi zilnice”, de la editura Agaton - Făgăraș, coordonat de Natalia Corlean. Prezentarea cărții a fost făcută de IPS Mitropolit Laurențiu, care a felicitat autoarea și editura făgărășeană.
În cadrul târgului, în fiecare seară va avea loc o tombolă cu premii oferite vizitatorilor de către organizatori și editurile participante. Programul general de vizitare al standurilor este zilnic între orele 10.00-20.00, intrarea fiind liberă.